Pacatul nu este intai de toate un concept teoretic sau parte a unui discurs religios teologic de care poate sa fie total si justificat dezinteresat, ci este o stare reala care ii afecteaza viata in adancul ei.
Din multiple motive, pacatul este perceput ca o consecinta a nerespectarii unor conventii, legi, porunci, canoane. Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l inteleaga oricine este ca, pacatul, inainte de orice, este un esec existential, o abatere mai mica sau mai mare de la modul corect sau sanatos de a trai.
Daca omul este chemat sa traiasca pentru a manca, a bea, a se distra, a dormi si nimic mai mult, atunci asezarea si ramanerea pe drumul implinirii echivaleaza cu a manca, a bea, a te distra si a dormi. 

Daca, insa, omul este mai mult decat mancare, bautura, distractie si somn, ceea ce suntem obligati sa acceptam tot sub presiunea evidentelor, daca omul este de exemplu o fiinta chemata sa iubeasca si implinirea lui vine din a iubi si a fi iubit, atunci va trebui sa accepte ca sunt situatii, stari, lucruri, fapte, care il mentin pe aceasta traiectorie sau altele care-l abat de la aceasta traiectorie.