Memorii din vremea când era-n prag vârsta mânecilor scurte? Ceva între Amintiri din copilărie, Romanul adolescentului miop și Cireșarii? Și asta. Un mozaic întins de la Woodstock până-n Țiglina I din Galați? Și asta. O frescă a unei epoci pe care numai dacă n-ai trăit-o poți tânji la ea? Și asta. Un labirint on-line în care istoria trece din verticala adâncimilor în orizontala unei contemporaneități perpetue, grație abilităților desăvârșite ale prietenului Armand? Limpede și asta. Și, fără îndoială, o carte bine scrisă, cu ambiția romanului total, care se poate citi și doar de pe hârtie, pentru bucuria celor cu creionul în mână, și pentru cei cu telefonul alături, cu tableta, cu laptopul ori cu cine știe ce s-o mai ivi, pentru a face una din timpuri, locuri și vârste, în beneficiul unui spectacol de vorbe, gânduri și imagini care toate la un loc, aici și acum (în timpul și locul cititorului) se numesc: Radu Dinulescu. - Doru Mareș

 

Adolescența a dat buzna peste copilul „Diversiunii în eter”, care-și cam pierduse inocența, nu și aptitudinea nemărginită de a visa, tocmai pentru a-i lămuri visele și a-i da ocazia să opteze pentru o cale, la vremea în care vârsta critică (prima? cine mai știe...) mixează (verbul are rost pentru tânărul personaj DJ și contrabandist de hulite muzici occidentale - suntem în perioada 1971-1975, sub semnul lui Cornel Chiriac, al teatrului și-al ciclonului erotic, contrabalansând o realitate mizerabilă și periculoasă în același timp) playlist-uri existențiale. O poveste de dragoste „la zi”, plină de exotismul dominican (& haitian) al Insulei Hispaniola, răspunde (tiroliană peste hăul doldora de aventuri, izbânzi și depresii al discontinuului istoriei) primei iubiri cu bagaje și arme (nu degeaba personajul e la militărie, în așteptarea școlirii și destinului asumat întru arta teatrală). Confreria Tropicana, așadar, de la imitație de societate secretă la deloc imitație de istorie indiscretă, între Galați și Las Terrenas, adică între un atunci aproape palpabil și un acum improbabil. - Doru Mareș

 

Mi-aș fi dorit să fi trecut altfel copilăria; mi-am promis mereu că o să-ți scriu când voi ajunge la majorat. În sfârșit, sunt adult din data de 20 iulie și de aceea scriu acest mesaj cu mult curaj. Îmi pot imagina, cu ușurință, cum trebuie să te surprindă spontaneitatea apariției mele, fiica ta reapărând în viața ta după atâția ani. Nu știu dacă ești mulțumit de asta sau doar enervat, sau poate chiar furios. Totuși, nu te teme: nu vreau să te oblig să-ți asumi responsabilități pe care le-ai refuzat cândva. Singura mea dorință este să te cunosc. Vreau să știi că te-am iertat și că putem recupera timpul pierdut. Să fac acest pas a fost destul de dificil, dar dorința mea de a-ți scrie a fost mai puternică. În schimb cer doar puțină înțelegere și acceptul de a-mi răspunde. Am așteptat acest moment o mare parte din copilăria mea și te rog să nu mă dezamăgești. Sunt de ceva timp în Franța; m-am înscris la studii aici. Aștept cu mare nerăbdare răspunsul tău, punctul tău de vedere, fie el pozitiv sau chiar negativ. - Andrada, Fiica ta biologică...