Intr-o seara din 1984, trei copii dispar in adancurile unei paduri de langa o suburbie a Dublinului. Tarziu, politia gaseste doar un baietel, tinandu-se ingrozit de trunchiul unui copac, cu adidasii plini de sange. Douazeci de ani mai tarziu, copilul gasit, Rob Ryan, este detectiv la Brigada Omucideri, si trecutul lui este un secret pentru toti cei din jur. Cand insa cadavrul unei fetite de 12 ani este gasit in aceeasi padure, Ryan si partenera lui, Cassie Maddox, descopera similaritati socante cu misterul ramas nerezolvat de doua decenii. Acum, dispunand doar de franturi de amintiri care sa-l ghideze, Ryan are sansa sa rezolve atat crima din prezentul sau, cat si cea din trecutul indepartat, care l-a lasat marcat pentru totdeauna. Si singura cheie pe care o are este Padurea.
  Fragment din carte:

"A doua zi l-am cautat pe Jonathan. L-am sunat si l-am rugat, cu o voce profesionala, sa treaca pe la noi dupa serviciu, daca acest lucru nu-l deranja, ca sa ne ajute sa mai clarificam niste chestiuni. Sam il adusese pe Andrew in sala principala pentru interogatorii, cea mare, in care exista o camera cu circuit interior („Isuse Hristoase, spusese O'Kelly, dintr-odata avem o gramada de suspecti care apar din necunoscut. Ar fi trebuit sa va iau politistii mai devreme, lenesilor ce sunteti!"), iar asta ne convenea: noua ne ramanea cea mai mica sala de interogatorii, or, cu cat era mai mica, cu atat era mai bine.
Am decorat incaperea cu mare atentie: fotografii cu Katy, de cand traia, si apoi, moarta, imprastiate pe o jumatate de perete; Peter si Jamie, adidasii inspaimantatori si ranile de pe genunchii mei, pe cealalta jumatate a peretelui (aveam si o fotografie cu unghiile mele rupte, dar mie imi crea o stare de disconfort mult mai mare decat i-ar fi putut provoca lui Jonathan - degetele mele mari erau contorsionate, iar la doisprezece ani, mainile imi erau deja la fel de mari ca ale unui barbat iar Cassie nu spusese nimic atunci cand am bagat fotografia la loc in plic; hartile si graficele, si toate hartiile cu aspect ezoteric pe care le-am putut gasi, o gramada de notite, tabele, dosare si cutii cu etichete criptice erau stivuite in colturi.
- Ar trebui sa mearga, am spus, examinand aspectul final al salii. La urma urmei, e destul de impresionant, la modul grotesc.
- Hm...
Una dintre fotografiile post-mortem din colt cazuse de pe perete, iar Cassie, cu un aer absent, o luase si o lipise la locul ei. Mana ei zabovise pe ea pentru o secunda, lasand vagi amprente pe bratul cenusiu al lui Katy. Stiam la ce se gandea - daca Devlin era nevinovat, atunci dadeam dovada de cruzime si de o lipsa crasa de moralitate dar eu nu-mi faceam deloc griji din aceasta pricina. Cruzimea face parte din meseria noastra mult mai des decat am fi dispusi s-o recunoastem.
Mai era o jumatate de ora pana cand Devlin iesea de la serviciu, iar noi eram mult prea agitati ca sa putem face altceva pana la sosirea lui. Am iesit din sala de interogatorii - care incepea sa ma cam sperie, cu toti acei ochi iscoditori dimprejur; dar mi-am spus ca asta era un semn bun - si m-am strecurat in camera de supraveghere ca sa vad ce face Sam.
Isi facuse treaba bine; informatiile despre Terence Andrews se intindeau acum pe o foaie intreaga, pe tabla alba. Andrews studiase comertul la UCDl si, desi nu fusese un absolvent stralucit, se descurcase de minune: la douazeci si trei de ani se casatorise cu Dolores Lehane, o tanara din Dublin, al carei tatic era dezvoltator imobiliar si il luase pe Andrews sa lucreze cu el. Dolores il parasise cu patru ani in urma si se stabilise la Londra. Fusese un mariaj fara copii, dar cu greu putea fi etichetat drept neproductiv: Andrews detinea un mic imperiu, de invidiat, concentrat in zona Dublinului dar si cu sucursale in Budapesta si in Praga, iar zvonurile spuneau ci avocatii lui Dolores si Fiscul aveau cunostinta de mai putin de jumatate din veniturile lui. "