Fragment din cartea "Pana la sfarsitul timpului" de Raluca Alina Iorga

"Ma uitam la el si simteam cum mi se frange sufletul. Nu-si gasea deloc linistea. Gesticula, se plimba de colo-colo si parea atat de agitat! Am vrut sa-i spun ca stiam ca toate sunt niste minciuni, dar am inteles ca pentru el era foarte important, in acel moment, sa spuna tot ce avea pe suflet. Am decis sa il las sa vorbeasca in continuare si, cu cat vorbea, imi venea din ce in ce mai greu sa imi dau seama daca visam sau nu pentru ca mi se parea prea frumos sa fie adevarat. Prea frumos ca el sa stea in fata mea. 

- Ura oamenilor si aceste neintelegeri au facut din mine ceea ce sunt acum: un suflet ratacitor ce nu-si poate gasi linistea. Sunt un suflet prins intre cele doua lumi si nu pot sa scap. Nici macar nu stiu unde mi-e locul – in Rai sau, poate, mai bine in Iad. Nu conteaza! Numai sa-mi gasesc locul, dar blestemele astea... 

- Si nu exista niciun mod prin care sa te eliberezi? am intrebat eu si nu imi venea sa cred ca reusisem sa rostesc cuvintele acelea. Am vazut cum in ochii lui s-au aprins fulgere. S-a intors cu spatele la mine si mi-a spus incet, aproape soptit, de parca ar mai fi fost langa noi o forta malefica invizibila.

- Exista o cale, dar e imposibila! 

- De unde stii? Spune-mi care este! 

- Crezi ca are vreun rost? Pentru ce sa ma chinui gandindu-ma la asa ceva? Spune-mi pentru ce? 

Si cand imi spunea cuvintele acestea se intoarse cu fata spre mine, iar soaptele lui devenisera in momentul acela aproape strigate. Niste strigate pline de disperare si cu tot optimismul meu si dorinta de a-l ajuta, orice cale ar fi fost parea, din start, imposibila."