In Panza Charlottei, cel mai cunoscut roman-fabula de dimensiuni romanesti a literaturii pentru copii din toate timpurile, E.B. White ne propune un cuplu de personaje emblematic: paienjenita Charlotte si porcusorul Wilbur.

O paienjenita si o copila isi unesc fortele pentru a salva cel mai strasnic porc care s-a nascut vreodata.

Cu ajutorul Charlottei, pana si stapanii care ii pusesera gand rau ajung sa inteleaga ce minune au in ograda. Iar Wilbur, porcul care lesina de emotie ca nimeni altul, raspunde bunatatii cu dragoste si loialitate.

    Fragment din volumul "Panza Charlottei" de E.B. White:

    “— Fa o tumba pe spate cu semi intoarcere laterala! ii porunci Charlotte. Wilbur se rostogoli pe spate, ondulandu-se si rasucindu-se in miscare.
    — OK, Wilbur, spuse Charlotte. Poti sa te culci la loc. OK, Templeton, reclama de pe detergent e ce ne trebuie, sper. Nu sunt chiar sigura ca miscarile lui Wilbur pot fi descrise ca radiante, dar sunt interesante.
    — Daca vreti sa stiti, spuse Wilbur, eu chiar ma simt radiant.
    — Chiar asa? zise Charlotte, uitandu-se cu drag la el. Esti, nu-i vorba, un purcelus de isprava. Vei ajung sa fii si radiant. M-am implicat serios in treaba asta, asa ca voi merge pana la capat.
    Obosit de zbenguiala, Wilbur se tolani in asternutul de paie curate. Inchise ochii. Paiele i se pareau aspre. Nu erau la fel de comode ca balegarul de vaca, in a carui moliciune mangaioasa se lafaia ori de cate ori se culca. Dadu, deci, paiele la o parte si se intinse pe gramada de balegar. Wilbur ofta. Avusese o zi plina. Prima in care fusese fantastic. Zeci de vizitatori se perindasera prin tarcul lui in cursul dupa-amiezii, iar el trebuise sa pozeze pentru fiecare, straduindu-se din rasputeri sa arate fantastic. Acum era obosit. Fern tocmai sosise si se asezase cuminte pe scaunelul ei din colt.
    — Spune-mi o poveste, Charlotte, o ruga Wilbur, asteptand sa-l ia somnul. Hai, spune-mi o poveste!
    Charlotte, desi era si ea obosita, ii indeplini rugamintea lui Wilbur.
    — Odata ca niciodata, incepu ea, am avut o preafrumoasa verisoara, care a reusit sa-si teasa panza peste un parau. Intr-o zi, un pestisor a sarit din apa si s-a prins in plasa ei. Verisoara mea a fost, de buna seama, uluita. Pestisorul se zbatea ceva de speriat. Verisoarei mele nu-i prea venea la indemana sa-l imobilizeze. Dar si-a facut curaj. A plonjat asupra pestisorului si a inceput sa-l infasoare cu multime de fire, luptandu-se voiniceste sa-l captureze.
    — A reusit? intreba Wilbur.
    — A urmat o batalie de neuitat, spuse Charlotte. Pestele, prins doar de-o singura aripioara, isi zbatea naprasnic coada stralucind in soare. Sub greutatea lui, panza statea sa se rupa.”