Dupa ultima evadare, ajunge in cele din urma, in Venezuela unde, pana la eliberare, va fi supus unor noi si noi incercari.

    Dar ce se va intampla atunci cand lanturile vor cadea, cand se va trezi dintr-odata singur in libertate? Va sti sa o pastreze, sa o protejeze, si sa se bucure de ea?

    Dar, ceea ce pare a fi atingerea unei tinte mult dorite se transforma in continuarea unui drum inca lung si presarat cu numeroase obstacole.

 

    „Prietenul meu Matthieu Carbonieri a primit ieri o lovitura de cutit drept in inima. Omorul asta o sa dezlantuie o serie de alte omoruri. Se afla la spalator, gol pusca, si tocmai se spala, era plin de sapun pe obraz cand s-a ales cu lovitura asta de cutit. Cel care face dus obisnuieste sa-si deschida sisul si sa-l vare sub toale, ca sa-l poata apuca iute daca se apropie brusc careva, banuit ca i-ar fi dusman. L-a costat viata ca n-a procedat asa. Cel care l-a omorat pe prietenul meu e un armean, peste de cand se stie.

    Cu invoirea comandantului si ajutat de un ocnas, l-am coborat chiar eu pe prietenul meu pana la chei. E greu, si pe cand coboram panta a trebuit sa ma odihnesc in trei randuri. Am pus sa-i lege de picioare un pietroi zdravan, cu o sarma in loc de franghie. In felul asta, rechinii n-o sa o poata taia, si se va scufunda in adancul marii fara sa-l devoreze.

    Suna clopotul si ajungem pe chei. E sase dupa-masa. Soarele asfinteste la orizont. Ne urcam in barca. In lada aia faimoasa, care le slujeste la toti, cu capacul dat deoparte, Matthieu isi doarme somnul de veci. Pentru el s-a terminat.

    „Inainte! Trage!", spune caraliul de la bara. In mai putin de zece minute ajungem la curentul ce ia nastere in canalul dintre Royale si Saint-Joseph. Si atunci, brusc, simt cum mi se strange beregata. Zeci de aripioare de rechinl se ridica in apa, rotindu-se cu repeziciune pe o intindere mica, de nici patru sute de metri."