Parafiliile. Extremele comportamentului sexual uman

Literatura de specialitate prezinta putine date, proceduri si cercetari cu privire la explicarea parafiliilor. De obicei, esantioanele sunt mici, lipsesc grupurile de comparatie, informatiile provin uneori din cercetarile judiciare sau din mass-media sau sunt obtinute on-line pe internet. Exista putine informatii cu privire la corelatia dintre parafilii si criteriul etnic sau cel socio-economic. Subiectul este unul extrem de dificil de cercetat intrucat majoritatea comportamentelor de tip parafilic presupun subiecte sensibile, atat din punctul de vedere al acceptarii pe plan social, din punct de vedere al recunoasterii comportamentului de catre individ si solicitarea ajutorului/tratamentului, din punct de vedere al dezvaluirii comportamentului precum si datorita faptului ca o anumita parafilie coreleaza cu existenta mai multor parafilii. De asemenea, un alt factor care limiteaza seria cercetarilor este cel al legalitatii, in sfera parafiliilor intrand si o categorie de comportamente sexuale deviante care intra sub incidenta legii.
Teoriile explicative, sunt, in general, de natura psihodinamica sau de factura comportamentalista si exista foarte putine modele explicative care abordeaza parafiliile dintr-o perspectiva interactionista (respectiv evidentierea corelatiilor dintre factorii biologici, familiali, culturali si trasaturile de personalitate). Una din problemele pe care ni le punem este aceea daca parafiliile trebuie considerate ca apartinand sferei tulburarilor mentale sau daca sunt mai degraba sanctionabile din punct de vedere social, cultural, moral, etic si religios. Cu exceptia celor care presupun abuzul si violenta indreptate asupra unei persoane/animal care nu consimte la acest lucru, parafiliile, ar trebui privite mai degraba prin prisma invalidarii persoanei pe plan comportamental, intim, social sau profesional.
In ceea ce priveste comportamentul sexual, limita intre normal si anormal este cuantificata de o varietate de norme ce tin de gradul de toleranta si permisivitate al spatiului socio-cultural, de presiunea spre conformism exercitata de grupurile sociale si de societate in general asupra individului, precum si, de sanctiunile legiferate, aplicabile in cazul incalcarii anumitor norme, standarde ce se reglementeaza prin lege in fiecare societate. Un alt factor care ingreuneaza delimitarea certa a parafiliior precum si explicarea mecanismelor ce contribuie la dezvoltarea acestor comportamente este si faptul ca, foarte multi oameni prezinta o varietate mare de fantezii sexuale si se angajeaza intr-o serie de comportamente sexuale de la cele mai comune pana la cele mai neobisnuite. Totodata, este greu de diferentiat daca unele dintre comportamentele parafilice au o cauza biologica, tin de experientele (uneori psiho-traumatizante) din scenariul vietii individului, ori sunt doar produsul influentei mass-mediei si a trend-ului cultural vis-a-vis de aceasta zona (expunerea la diferite tipuri de pornografie sau material erotic – carti, articole, filme, site-uri de pe Internet).
Odata cu scoaterea homosexualitatii din Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale – DSM (odata cu aparitia celei de a III-a editii), Tallen si Silverstein (apud. Laws, R.D., O’Donohue, W. T., 2008) au propus ca intreaga categorie de parafilii sa fie scoasa din DSM, ei considerand ca diagnosticarea deviantelor sexuale este bazata mai mult pe influenta valorilor socio-culturale dominante si pe eforturile societatii de a produce conformism. Silverstein (1984) a argumentat faptul ca principalul criteriu in diagnosticarea deviantei sexuale este codul moral, reliefand faptul ca astfel de comportamente sunt etichetate ca patologice in mare parte intrucat ele sunt ciudate si ofensatorii pentru unele persoane. Desigur prejudecatile, atitudinile stereotipe si interpunerea valorilor morale fac ca procesul definirii si intelegerii corecte a parafiliilor sa fie unul destul de dificil. De aceea, consideram ca demersul in realizarea unor explicatii cat mai complete cu privire la cauzele, dezvoltarea si desfasurarea comportamentului parafilic trebuie sa fie unul stiintific care sa aiba in vedere atat ipostazele obiective ale derularii unor astfel de comportamente, rolul lor in ceea ce priveste adaptarea sau inadaptarea individului la mediu si respectarea legii.
Autorii
Descrierea produsului

Detaliile produsului