Parintele Ieronim Simonopetritul
Parintele Ieronim Simonopetritul nu a avut o aleasa educatie, dar a avut curatie sufletesca, multa iubire de osteneala, agerime amintii, memorie buna si mai ales dumnezeiasca luminare. Acestea i-au dat puterea de a deveni intelept povatuitor al multor suflete.
El insusi a trait avand intotdeauna profunda simtire a pacatoseniei si saraciei duhovnicesti.Nevointele sale ascetice din tinerete pan ala adnci batraneti, ascultarea, slujirea si cercetareadumnezeiestilor Scripturi, care pentru el erau o desfatare, l-au infrumusetat duhovniceste si l-au facut vas ales, plin de darurile preasfantului Duh.
Izvorul nesecat al dragostei sale catre Dumnezeu si aproapele nu l-au lasat nici o clipa sa-si odihneasca trupul, astfel, a ascris sute de scrisori lungi, sfatuind si intarind.
In perioada in care a fost staret al Manastirii Sfantul Simion, s-a remarcat o uimitoare inflorire duhovniceasca.
Ca duhovnic, vreme de douzeci si cinci de ani a primit in chilia sa mii de suflete. Parintele Ieronim era plin de compatimire si de mahnire pentru intristarea pe care acele suflete o pricinuisera Domnului si pentru suferinta de care era plina viata lor.
Raspunsurile pe care le dadea ucenicilor si pelerinilor aratau ca este un om luminat de Dumnezeu, cele ce le spunea erau din propria sa traire.
Parintele Ieronim se ascundea de oameni, iar gandirea, dragostea si credinta sa nu semanau cu cele ale oamenilor obisnuiti si tocmai de aceea nu au lipsit cei care l-au inteles gresit; pana la sfarsitul vietii sale a fost judecat si clevetit. Nu stia sa se manie, fiindca stia sa se smereasca, sa taca, sa rabde, fiindca ura osandirea aproapelui si multa vorbire.
Lucrarea sa il face vrednic de a fi numarat in ceata Apostolilor, fiindca ii invata pe oameni prin pilda vie si prin pacea care se oglinea pe chipul sau.
17.32Lei
17.32Lei
Indisponibil
Descrierea produsului

Detaliile produsului