Pasari migratoare
Pasari migratoare
Toni, un profesor de filosofie din Madrid, mizantrop feroce, se hotaraste ca, intr-un an, sa-si puna capat zilelor. Isi petrece timpul ramas facand totul pentru asi intari decizia sa nu mai ia parte la comedia tragica numita viata. Timp de trei sute saizeci si cinci de zile, profesorul isi consemneaza cu o luciditate nemiloasa episoadele semnificative ale propriei vieti, dand la iveala totul, de la visurile lipsite de masura pana la micile mizerii ale unui om putin cam depasit de mersul lumii. Pentru a se apara de ai lui - un frate pe care il invidiaza, dar il si dispretuieste, o fosta nevasta sublima si infernala, un fiu aflat foarte departe de ceea ce se numeste "copilul ideal" -, se inconjoara de prieteni originali: un vechi amic sarcastic, o dulcinee cam trecuta, care de treizeci de ani ii tot face ochi dulci, sau papusa cea gingasa pe nume Tina, cu latexul ei atat de ademenitor. In mijlocul acestei improbabile si delicioase combinatii, dar si intr-o Spanie plina de convulsii politice, omul acesta se confrunta cu multe dintre intrebarile spinoase pe care le ridica o societate postpatriarhala cateodata un pic prea radicala si cu o obligatie de "a gandi corect" deseori exasperanta.
Un imn pentru tot ce face sarea si piperul vietii: dragoste, prietenie, libertate...
Un minunat roman despre natura umana, despre demnitate si speranta. - El Periodico
Intr-un stil magistral in care se amesteca umorul, luciditatea si amaraciunea, Fernando Aramburu cerceteaza in amanunt originalitatea unei vieti lipsite de orice bunatate. - Mare Nostrum
Pasari migratoare este un cantec despre viata, prietenie si dragoste... - ABC Cultural
Pana la urma e vorba de o superba oda inchinata prieteniei si, orice ar zice Toni, de o sarbatorire a vietii insesi. - Le Devoir
Un roman admirabil, care strabate inaltimi ametitoare si zboara la firul ierbii. - El Pais
Traducere din limba spaniola de Marin Malaicu-Hondrari.
Traducere din limba spaniola de Marin Malaicu-Hondrari.
Fragment din cartea "Pasari migratoare" de Fernando Aramburu:
"Cele trei volume din operele complete de Goethe, scoase de editura Aguilar in 1963, traduse de Rafael Cansinos Assens, cumparate de mine in tinerete de la o taraba din El Rastro si citite partial; editia de buzunar, in trei volume, din Eseuri de Montaigne (editura Catedra, 1985 primul volum si 1987 celelalte doua), pline de sublinieri si lungi insemnari pe marginea paginilor, plus un exemplar din Biblia de Jerusalen (editura Desclee de Brouwer, 1975) au fost victimele de astazi din biblioteca mea, tot mai restransa.
Pana nu demult, sa renunt la carti pe care le-am iubit (Biblia mai ales din motive literare) ar fi insemnat o suferinta insuportabila pentru mine, ca si cum mi s-ar smulge coastele, una cate una, fara anestezie. In schimb, acum ma simt aproape mandru de mine de fiecare data cand las o carte pe strada. Revin acasa multumit, atat de hotararea mea ferma, cat si de certitudinea ca nu apartin clasei de oameni care se agata de bunurile lor, oricat de valoroase ar fi ele. De cand am inceput sa-mi imprastii bunurile, nu am simtit nici cel mai mic regret. Faza cu Turnul Eiffel m-a durut putin, dar mi-a trecut repede. Si bineinteles ca am de gand sa golesc apartamentul de cat mai multe lucruri, nu doar de carti, cu speranta ca poate le-or fi bune altor oameni, nu am nevoie sa stiu cine vor fi ei.
In drum spre apartamentul lui Agueda, am lasat cartile in diferite puncte de pe traseu. Pe ultima, volumul doi din operele lui Goethe, de peste doua mii de pagini, am pastrat-o pentru pasarela peste autostrada M-30. Odata ajuns acolo, am renuntat. In primul rand pentru ca un parapet ingreuneaza accesul la balustrada; apoi, pentru ca in dupa-amiaza asta masinile treceau cu viteza mult prea mare pentru a nimeri cu ditamai cartoiul direct intr-o remorca.
Odata ajuns in La Elipa, aproape de strada San Donato, unde locuieste Agueda, am dat peste un loc de joaca pentru copii. Acolo casca un dragon verde, destul de inalt, care la sosirea mea era plin de copii, unii cocotati pe coada, altii mergand in echilibru pe spatele lui. Mi s-a pus pata sa las cartea de Goethe in gura dragonului care formeaza un soi de policioara data cu rosu. Cred, nu sunt sigur, ca doua doamne s-au uitat la mine ciudat. Poate ca tomul este acum in casa uneia dintre ele, daca nu cumva l-au aruncat la gunoi gandindu-se ca o fi vreun deseu radioactiv, nociv pentru copii.
De aici pana la blocul lui Agueda mai e o aruncatura de bat, cum se zice. L-am gasit din prima, fara sa intreb pe nimeni.
In jumatatea de ora cat am stat in apartamentul lui Agueda, nimic din ce s-a intamplat acolo nu a semanat nici pe departe cu ce imi imaginasem eu. Nu vreau sa zic ca ma asteptasem la ceva si am gasit altceva, nici ca mintea mea limitata nu ar fi fost capabila sa-mi ofere o imagine care sa iasa dintre granitele previzibilului. Nu. Faza e ca, dupa mai bine de douazeci si patru de ore de la scurta mea vizita, nu-mi amintesc nici macar un detaliu care sa nu ma descumpaneasca si sa nu-mi produca totodata o profunda stanjeneala. Am mari indoieli ca ideea de a merge la Agueda acasa a fost una buna. Ma obsedeaza gandul ca acea vizita o sa aiba repercusiuni asupra mea, nu stiu daca grave, dar cu siguranta negative. Si nici macar nu mi se pare corect sa dau vina pe acea sfanta baietana ca s-a bagat in viata mea, dupa ce eu insumi i-am deschis larg usa.
De acum incolo, o accept resemnat compania, da Doamne sa fie sporadica, si asta este.
Cand m-a vazut, fata ei exprima orice in afara de surpriza. Ma intreb daca era convinsa ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa sun la usa locuintei ei. Sa-i fi vorbit Sontorogul despre intentia mea?
Fara sa fi avut timp sa se aranjeze, Agueda m-a primit desculta, cu manecile suflecate, cu mainile ude si purtand un sort pe care trebuia sa-l intorci pe dos sau sa-l privesti la captuseala ca sa gasesti cativa centimetri de material nemanjit. M-am bucurat sa observ ca avea in continuare picioare mici si frumoase, bine conservate in ciuda anilor ce stau in carca putin binecuvantatului ei corp. Imi amintesc ca in alte vremuri le-am laudat si sarutat, ba chiar le-am folosit de vreo doua ori, cu consimtamantul ei, la un joc erotic.
Langa ea, cainele gras ne-a facut mie si lui Pepa o primire demna de niste rivali mai acatarii. Nu asta era bestia cu sanatatea subreda, cel care tusea si vomita, sarmanul, si care nu avea voie sa faca prea mult efort ca sa nu-i crape inima? Cum mai latra si cum ne mai ameninta! Stand in drumul nostru, ne arata, galagios, nervos, dantura-i neospitaliera, fara sa dea semne ca ne-ar cunoaste. As fi dat orice sa-i trag cateva suturi in bot. Dupa cateva mustrari blande, Agueda a reusit sa-l faca pe sa nu mai latre si abia atunci, dupa ce animalul s-a linistit, a facut doi pasi in spate in semn ca puteam intra."
De acum incolo, o accept resemnat compania, da Doamne sa fie sporadica, si asta este.
Cand m-a vazut, fata ei exprima orice in afara de surpriza. Ma intreb daca era convinsa ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa sun la usa locuintei ei. Sa-i fi vorbit Sontorogul despre intentia mea?
Fara sa fi avut timp sa se aranjeze, Agueda m-a primit desculta, cu manecile suflecate, cu mainile ude si purtand un sort pe care trebuia sa-l intorci pe dos sau sa-l privesti la captuseala ca sa gasesti cativa centimetri de material nemanjit. M-am bucurat sa observ ca avea in continuare picioare mici si frumoase, bine conservate in ciuda anilor ce stau in carca putin binecuvantatului ei corp. Imi amintesc ca in alte vremuri le-am laudat si sarutat, ba chiar le-am folosit de vreo doua ori, cu consimtamantul ei, la un joc erotic.
Langa ea, cainele gras ne-a facut mie si lui Pepa o primire demna de niste rivali mai acatarii. Nu asta era bestia cu sanatatea subreda, cel care tusea si vomita, sarmanul, si care nu avea voie sa faca prea mult efort ca sa nu-i crape inima? Cum mai latra si cum ne mai ameninta! Stand in drumul nostru, ne arata, galagios, nervos, dantura-i neospitaliera, fara sa dea semne ca ne-ar cunoaste. As fi dat orice sa-i trag cateva suturi in bot. Dupa cateva mustrari blande, Agueda a reusit sa-l faca pe sa nu mai latre si abia atunci, dupa ce animalul s-a linistit, a facut doi pasi in spate in semn ca puteam intra."
Descrierea produsului
Toni, un profesor de filosofie din Madrid, mizantrop feroce, se hotaraste ca, intr-un an, sa-si puna capat zilelor. Isi petrece timpul ramas facand totul pentru asi intari decizia sa nu mai ia parte la comedia tragica numita viata. Timp de trei sute saizeci si cinci de zile, profesorul isi consemneaza cu o luciditate nemiloasa episoadele semnificative ale propriei vieti, dand la iveala totul, de la visurile lipsite de masura pana la micile mizerii ale unui om putin cam depasit de mersul lumii. Pentru a se apara de ai lui - un frate pe care il invidiaza, dar il si dispretuieste, o fosta nevasta sublima si infernala, un fiu aflat foarte departe de ceea ce se numeste "copilul ideal" -, se inconjoara de prieteni originali: un vechi amic sarcastic, o dulcinee cam trecuta, care de treizeci de ani ii tot face ochi dulci, sau papusa cea gingasa pe nume Tina, cu latexul ei atat de ademenitor. In mijlocul acestei improbabile si delicioase combinatii, dar si intr-o Spanie plina de convulsii politice, omul acesta se confrunta cu multe dintre intrebarile spinoase pe care le ridica o societate postpatriarhala cateodata un pic prea radicala si cu o obligatie de "a gandi corect" deseori exasperanta.
Un imn pentru tot ce face sarea si piperul vietii: dragoste, prietenie, libertate...
Un minunat roman despre natura umana, despre demnitate si speranta. - El Periodico
Intr-un stil magistral in care se amesteca umorul, luciditatea si amaraciunea, Fernando Aramburu cerceteaza in amanunt originalitatea unei vieti lipsite de orice bunatate. - Mare Nostrum
Pasari migratoare este un cantec despre viata, prietenie si dragoste... - ABC Cultural
Pana la urma e vorba de o superba oda inchinata prieteniei si, orice ar zice Toni, de o sarbatorire a vietii insesi. - Le Devoir
Un roman admirabil, care strabate inaltimi ametitoare si zboara la firul ierbii. - El Pais
Traducere din limba spaniola de Marin Malaicu-Hondrari.
Traducere din limba spaniola de Marin Malaicu-Hondrari.
Fragment din cartea "Pasari migratoare" de Fernando Aramburu:
"Cele trei volume din operele complete de Goethe, scoase de editura Aguilar in 1963, traduse de Rafael Cansinos Assens, cumparate de mine in tinerete de la o taraba din El Rastro si citite partial; editia de buzunar, in trei volume, din Eseuri de Montaigne (editura Catedra, 1985 primul volum si 1987 celelalte doua), pline de sublinieri si lungi insemnari pe marginea paginilor, plus un exemplar din Biblia de Jerusalen (editura Desclee de Brouwer, 1975) au fost victimele de astazi din biblioteca mea, tot mai restransa.
Pana nu demult, sa renunt la carti pe care le-am iubit (Biblia mai ales din motive literare) ar fi insemnat o suferinta insuportabila pentru mine, ca si cum mi s-ar smulge coastele, una cate una, fara anestezie. In schimb, acum ma simt aproape mandru de mine de fiecare data cand las o carte pe strada. Revin acasa multumit, atat de hotararea mea ferma, cat si de certitudinea ca nu apartin clasei de oameni care se agata de bunurile lor, oricat de valoroase ar fi ele. De cand am inceput sa-mi imprastii bunurile, nu am simtit nici cel mai mic regret. Faza cu Turnul Eiffel m-a durut putin, dar mi-a trecut repede. Si bineinteles ca am de gand sa golesc apartamentul de cat mai multe lucruri, nu doar de carti, cu speranta ca poate le-or fi bune altor oameni, nu am nevoie sa stiu cine vor fi ei.
In drum spre apartamentul lui Agueda, am lasat cartile in diferite puncte de pe traseu. Pe ultima, volumul doi din operele lui Goethe, de peste doua mii de pagini, am pastrat-o pentru pasarela peste autostrada M-30. Odata ajuns acolo, am renuntat. In primul rand pentru ca un parapet ingreuneaza accesul la balustrada; apoi, pentru ca in dupa-amiaza asta masinile treceau cu viteza mult prea mare pentru a nimeri cu ditamai cartoiul direct intr-o remorca.
Odata ajuns in La Elipa, aproape de strada San Donato, unde locuieste Agueda, am dat peste un loc de joaca pentru copii. Acolo casca un dragon verde, destul de inalt, care la sosirea mea era plin de copii, unii cocotati pe coada, altii mergand in echilibru pe spatele lui. Mi s-a pus pata sa las cartea de Goethe in gura dragonului care formeaza un soi de policioara data cu rosu. Cred, nu sunt sigur, ca doua doamne s-au uitat la mine ciudat. Poate ca tomul este acum in casa uneia dintre ele, daca nu cumva l-au aruncat la gunoi gandindu-se ca o fi vreun deseu radioactiv, nociv pentru copii.
De aici pana la blocul lui Agueda mai e o aruncatura de bat, cum se zice. L-am gasit din prima, fara sa intreb pe nimeni.
In jumatatea de ora cat am stat in apartamentul lui Agueda, nimic din ce s-a intamplat acolo nu a semanat nici pe departe cu ce imi imaginasem eu. Nu vreau sa zic ca ma asteptasem la ceva si am gasit altceva, nici ca mintea mea limitata nu ar fi fost capabila sa-mi ofere o imagine care sa iasa dintre granitele previzibilului. Nu. Faza e ca, dupa mai bine de douazeci si patru de ore de la scurta mea vizita, nu-mi amintesc nici macar un detaliu care sa nu ma descumpaneasca si sa nu-mi produca totodata o profunda stanjeneala. Am mari indoieli ca ideea de a merge la Agueda acasa a fost una buna. Ma obsedeaza gandul ca acea vizita o sa aiba repercusiuni asupra mea, nu stiu daca grave, dar cu siguranta negative. Si nici macar nu mi se pare corect sa dau vina pe acea sfanta baietana ca s-a bagat in viata mea, dupa ce eu insumi i-am deschis larg usa.
De acum incolo, o accept resemnat compania, da Doamne sa fie sporadica, si asta este.
Cand m-a vazut, fata ei exprima orice in afara de surpriza. Ma intreb daca era convinsa ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa sun la usa locuintei ei. Sa-i fi vorbit Sontorogul despre intentia mea?
Fara sa fi avut timp sa se aranjeze, Agueda m-a primit desculta, cu manecile suflecate, cu mainile ude si purtand un sort pe care trebuia sa-l intorci pe dos sau sa-l privesti la captuseala ca sa gasesti cativa centimetri de material nemanjit. M-am bucurat sa observ ca avea in continuare picioare mici si frumoase, bine conservate in ciuda anilor ce stau in carca putin binecuvantatului ei corp. Imi amintesc ca in alte vremuri le-am laudat si sarutat, ba chiar le-am folosit de vreo doua ori, cu consimtamantul ei, la un joc erotic.
Langa ea, cainele gras ne-a facut mie si lui Pepa o primire demna de niste rivali mai acatarii. Nu asta era bestia cu sanatatea subreda, cel care tusea si vomita, sarmanul, si care nu avea voie sa faca prea mult efort ca sa nu-i crape inima? Cum mai latra si cum ne mai ameninta! Stand in drumul nostru, ne arata, galagios, nervos, dantura-i neospitaliera, fara sa dea semne ca ne-ar cunoaste. As fi dat orice sa-i trag cateva suturi in bot. Dupa cateva mustrari blande, Agueda a reusit sa-l faca pe sa nu mai latre si abia atunci, dupa ce animalul s-a linistit, a facut doi pasi in spate in semn ca puteam intra."
De acum incolo, o accept resemnat compania, da Doamne sa fie sporadica, si asta este.
Cand m-a vazut, fata ei exprima orice in afara de surpriza. Ma intreb daca era convinsa ca mai devreme sau mai tarziu aveam sa sun la usa locuintei ei. Sa-i fi vorbit Sontorogul despre intentia mea?
Fara sa fi avut timp sa se aranjeze, Agueda m-a primit desculta, cu manecile suflecate, cu mainile ude si purtand un sort pe care trebuia sa-l intorci pe dos sau sa-l privesti la captuseala ca sa gasesti cativa centimetri de material nemanjit. M-am bucurat sa observ ca avea in continuare picioare mici si frumoase, bine conservate in ciuda anilor ce stau in carca putin binecuvantatului ei corp. Imi amintesc ca in alte vremuri le-am laudat si sarutat, ba chiar le-am folosit de vreo doua ori, cu consimtamantul ei, la un joc erotic.
Langa ea, cainele gras ne-a facut mie si lui Pepa o primire demna de niste rivali mai acatarii. Nu asta era bestia cu sanatatea subreda, cel care tusea si vomita, sarmanul, si care nu avea voie sa faca prea mult efort ca sa nu-i crape inima? Cum mai latra si cum ne mai ameninta! Stand in drumul nostru, ne arata, galagios, nervos, dantura-i neospitaliera, fara sa dea semne ca ne-ar cunoaste. As fi dat orice sa-i trag cateva suturi in bot. Dupa cateva mustrari blande, Agueda a reusit sa-l faca pe sa nu mai latre si abia atunci, dupa ce animalul s-a linistit, a facut doi pasi in spate in semn ca puteam intra."
Detaliile produsului
S-ar putea sa-ti placa si
-
PRP: 59.99 Lei
47.99 Lei
47.99 Lei59.99 Lei
-
PRP: 24.00 Lei
20.40 Lei
20.40 Lei24.00 Lei
-
PRP: 45.00 Lei
14.70 Lei
14.70 Lei45.00 Lei
De acelasi autor
Review-uri
MirunaH
19/02/2025 12:28
Achizitie verificata
O poveste profundă despre prietenie, trădare și consecințele violenței politice. Aramburu scrie cu multă umanitate și reușește să construiască personaje de neuitat. O lectură marcantă.
Arata mai mult
gabriel cretu
24/10/2024 21:34
Achizitie verificata
Fernando Aramburu m-a fascinat cu aceasta carte, nu am putut-o lasă din mana, m-a incantat și extaziat, am citit-o pe nerăsuflate! In Patria am admirat povestea, in Păsări migratoare am admirat scrierea.
Arata mai mult
2 din 2 de rezultate
