Pasi pe Cale
1 Este un sufism universal. Invatatura lui este, prin urmare, trans‑confesionala, nu privilegiaza nicio religie si nu considera necesara convertirea la o alta religie sau credinta decat cea pe care omul deja o are.
2 Este un sufism care nu tine exclusiv de partea mistica a dezvoltarii omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a tuturor posibilitatilor si a tuturor aspectelor vietii sale personale si sociale; totusi, aceasta dezvoltare este centrata pe viata sa spirituala.
3 Invatatura sa respecta toate opiniile si apartenentele religioase, insa ea tinde sa dezvolte religia iubirii. Aceasta consta in „a‑L vedea Pe Dumnezeu in inima omului”, atat in propria sa inima cat si in inima celorlalti. A intelege si a respecta simtamintele semenului tau este primul pas pe aceasta cale.
„Harul este pentru orice suflet, caci orice suflet, oricare ar fi religia sau credinta sa, apartine lui Dumnezeu”
„Dumnezeul misticului se gaseste in inima lui; adevarul misticului este dincolo de cuvinte. Oamenii polemizeaza si se cearta pentru lucruri fara importanta, dar mistica nu este un subiect de polemica.” - Inayat Khan
PRP: 29.00 Lei

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
27.55Lei
27.55Lei
29.00 LeiIn stoc

Comanda pana la 14:00:
Descrierea produsului
1 Este un sufism universal. Invatatura lui este, prin urmare, trans‑confesionala, nu privilegiaza nicio religie si nu considera necesara convertirea la o alta religie sau credinta decat cea pe care omul deja o are.
2 Este un sufism care nu tine exclusiv de partea mistica a dezvoltarii omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a tuturor posibilitatilor si a tuturor aspectelor vietii sale personale si sociale; totusi, aceasta dezvoltare este centrata pe viata sa spirituala.
3 Invatatura sa respecta toate opiniile si apartenentele religioase, insa ea tinde sa dezvolte religia iubirii. Aceasta consta in „a‑L vedea Pe Dumnezeu in inima omului”, atat in propria sa inima cat si in inima celorlalti. A intelege si a respecta simtamintele semenului tau este primul pas pe aceasta cale.
„Harul este pentru orice suflet, caci orice suflet, oricare ar fi religia sau credinta sa, apartine lui Dumnezeu”
„Dumnezeul misticului se gaseste in inima lui; adevarul misticului este dincolo de cuvinte. Oamenii polemizeaza si se cearta pentru lucruri fara importanta, dar mistica nu este un subiect de polemica.” - Inayat Khan
Detaliile produsului