"Se spovedise Gabi la viata lui, nici vorba.
Iar intr-o zi se mira mult ca totul e atat de simplu. I-ai spus parintelui-duhovnic ce-ai mai gresit si tu pe ici, pe colo, si gata! iti vezi de treaba: de jocuri, de lectii, de te mai miri ce.
Si totusi nu era simplu. Cu timpul avea sa priceapa acest lucru.
Mai intai de toate, ceea ce marturiseai preotului ii marturiseai lui... Hristos-Imparatul. Si nu preotul iti ierta gresalele, ci Mielul in persoana. Iar preotul, prin harul pe care il primise la Hirotonie - alta mare taina a Bisericii, se prezenta ca martor si prin puterea data lui te dezlega de greseli, de pacate.
Asta era socoteala. Deloc simpla. Pentru ca, odata marturisita, greseala, daca o repetai, nu mai era gluma - devenea pacat. Si cu timpul, daca tot nu te indreptai, pacatul se adancea. Devenea patima.
Rabdarea Mielului nu avea margini. Toate gresalele noastre marturisite se topeau in oceanul Milei Dumnezeiesti. Tu trebuia doar sa ai grija. De vorbe, de fapte. Si de ganduri, de ce nu?
Intr-o zi, la ora de matematica, urmarind cum profesoara sterge cu buretele formulele de pe tabla, Gabi tresari. Il cauta cu ochii pe Mihai, acela nota ceva in caiet cu un aer absorbit. Se uita la alti colegi. Privi prin geam. Apoi la tabla curata. Tabla pe care profesoara scria alte exercitii.
Iata ce era, care va sa zica!
Cand te marturiseai, gresalele ti se stergeau ca si cu mana. Si pe pagina curata, stralucitoare chiar, a sufletului, puteai scrie altceva.
Se puteau scrie lucruri minunate, adanci, folositoare. Atat tie, cat si celor din jur."