Albumul “Patrimoniu artistic armenesc in Romania. Intre nostalgia exilului si integrarea culturala “ ofera o imagine de ansamblu a mostenirii artistice datorate armenilor stabiliti pe teritoriul romanesc, cu riscurile inerente generalizarilor, simplificarilor si comprimarii expunerii. Dar rostul lor este nu acela de a constitui un vademecum spre folosul cuiva interesat sa isi rotunjeasca informatia despre una dintre minoritatile nationale, nici de a constitui un indreptar pentru studiul patrimoniului ei artistic, ci acela de a demonstra o realitate cruciala, enuntata, poate pe un ton prea apasat si vindicativ, inca din titlu, si anume afinitatea fundamentala a diasporei armene din Romania fata de elementul majoritar, dupa peregrinari seculare datorate unei necesare autoexilari din arealul geografic originar. Vor fi invocate, in sprijinul acestei teze, atat realitati medievale (mai nimerit spus poate, premoderne) cat si, spre final, aspecte apartinand secolului al XIX-lea si primei jumatati a celui urmator.