Fie că mergem în vacanţă, în deplasări profesionale, fie că întârziem neprevăzut într-o altă localitate, cu toţii am avut şi vom avea nevoie de… industria hotelieră. Mai mult decât un pat de împrumut, în epoca globalizată şi dinamică, a mobilităţilor accesibile şi necesare, serviciile turistice şi industria de profil oferă astăzi o desfasurare de elemente care să simuleze cât mai fidel ideea de acasă sau dimpotrivă, să livreze experienţe unice, de care poţi avea parte doar în establishmenturi create de profesionişti. E lucru cunoscut faptul că serviciile de acest gen se bazează în primul rând pe reputaţie şi credibilitate iar asemenea resurse de brand nu se pot întreţine decât printr-o consecvenţă care sa ramana mereu in zona ireproşabilului. Politeţea, gesturile emfatice, gândirea proactivă, perfecţionismul, toate par ingrediente necesare şi esenţiale în a fideliza clienţii hotelurilor, pe o piaţă competitivă, mereu în evoluţie. Cu toate acestea, aşa cum dezvăluie cartea lui Jacob Tomsky, care aduce o perspectivă inedită, din culisele hotelierilor, aparenţele sunt totuşi înşelătoare. În spatele zâmbetelor, formulelor exersate şi a disponibilităţii infinite a oricărui membru al personalului hotelier se ascund tertipuri, strategii şi rivalităţi care pot avea un impact uneori nefast şi mai ales neconştientizat asupra clientului care, in naivitatea lui, se crede stăpân. Despre dimensiunile amuzante, provocatoare, dezumanizante, ciudate ale profesiei de hotelier vorbeşte Jacob Tomsky în cartea PATURI DE ÎMPRUMUT, apărută la Editura Publica, o mărturie nonconformistă şi îndrăzneaţă despre ce se ascunde dincolo de pereţi impecabili ai unei recepţii.

Autorul, un individ care a trecut prin ierarhiile industriei, de la New Orleans şi până la New York surprinde mai multe faţete ale lumii hotelurilor (a cărei necesitate inevitabilă e bine aproximată de metafora: clinici de metadonă pentru dependenţii de călătorie). Universul lucrătorilor hotelieri este autosuficient şi opac prin natura lui, hotelul – o instituţie care nu se închide niciodată (nici chiar când dă faliment, de fapt intră în renovare) îşi absoarbe pur şi simplu angajaţii ziua şi noaptea şi stimulează o serie de simţuri inedite: de la competenţele bellmenilor de a recunoaşte banconta de o sută de dolari cu ochii închişi şi capacitatea lor de a exploata sentimentul de vinovăţie şi temerile turiştilor, la afinităţile cameleonice ale recepţionerului care te poate face să te simţi special, batjocorindu-te în acelaşi timp. De la un angajat ambiţios şi priceput care combină farmecul personal cu rigorile meseriei, povestitorul ajunge să… îşi dea doctoratul în şmecherie (de la cărţi de vizită strecurate oportun, false favoruri şi până la schimbarea rezervărilor, Tomsky le face pe toate în dorinţa de a câştiga un bacşiş mai bun, în momentul în care nu se mai simte motivat de politica conducerii hotelului şi devine un simplu servitor al bogătanilor).

Dincolo de panorama vieţii hotelierilor, de glumele, răzbunările, ierarhiile informale şi situaţiile ciudate, Tomsky dă o serie de sfaturi utile pentru orice turist sau client al unui hotel, dornic să evite câteva dintre capcanele clasice, politicoase, mimând perfecţiunea din industria serviciilor – unele dintre ele sunt specifice spaţiului american dar altele traversează continentul: ni se dau câteva ponturi referitoare la lucrurile pe care să nu le spunem şi să nu le facem niciodată în faţa unui recepţioner (pentru că, în ciuda faptului că vom fi trataţi cu aceeaşi amabilitate, recepţionerul va găsi instrumente de răzbunare pe care greu le vom sesiza – e amuzant să citeşti despre ele, dar e trist să le trăieşti), ni se mai oferă sfaturi despre felul în care putem evita situaţii neplăcute în ceea ce priveşte rezervările (ni se explică şi diferenţa dintre rezervările online, prin diferite siteuri şi rezervările telefonice). Nu în ultimul rând ultima pagină include un inventar al celor mai comune minciuni nevinovate sau nu pe care cu siguranţă că oricine le-a auzit din partea unui recepţioner.

Fără să ne transforme în paranoici şi fără să ne facă să vânăm vreun limbaj dublu şi să suspectăm o conspiraţie generală a personalului hotelier îndreptată împotriva noastră, cartea lui Tomsky trebuie citită cu relaxare şi umor, ca o comedie neagră care ridiculizează pe alocuri naivităţile şi fanteziile egoiste pe care le nutrim în aceste paturi de împrumut. Ca un iluzionist care scrie o carte despre trucurile sale, demersul lui Tomsky ar putea părea sinucigaş profesional. Asta dacă nu vom remarca faptul că un asemenea volum ar putea contribui, cât de puţin la întărirea unei lucidităţi a oricărui turist intersectat cu industria hotelier㠖 o luciditate de pe urma căreia toţi ar avea de câştigat: şi clientul şi recepţionerul şi, până la urmă chiar calitatea industriei (în fond, o asemenea luciditate nu face decât să stimuleze o posibilă creştere a calităţii serviciilor).

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro