Sa nu fi surprins daca niste gheare ascutite brici vor intoarce pentru tine paginile acestei carti teribile. Demonii, spune autorul ei, sunt peste tot in jurul nostru, dar ei prefera sa ramana ascunsi, amuzandu-se pe seama oamenilor cu tot felul de grozavii inofensive. Din nefericire,  printre ei sunt si creaturi care trebuie tinute sub control, si aici intervine rolul unui paznic de demoni priceput.
Dupa moartea mentorului sau, Nat trebuie sa aiba grija singur de demonii care salasluiesc in casa cea veche si subreda. In seara in care Nat nesocoteste sfatul batranului si iese in oras cu o fata, catastrofa se produce: Bestia intemnitata in subsolul casei, insetata de sange, evadeaza pe strazile orasului Seattle, in cautare de hrana vie.
Va reusi oare tanarul Nat sa aduca din nou Bestia in subsolul intunecos al casei, acolo unde nu poate face rau nimanui?  
 
... un debut promitator, cu o intriga si cu rasturnari de situatie ingenioase. - Kirkus

Fragment din roman:

"Pentru cei mai multi oameni, Seattle era Orasul de Smarald. Datorita ploilor abundente, plantele si copacii cresteau pretutindeni, iar cartierele erau verzi, verzi, verzi. Pentru cei mai multi era frumos. Insa, pentru Nat, Seattle era Orasul Mohorat si Gri. Era orasul parintilor sai si al copilariei sale pierdute. Era orasul unde facea pe bona pentru niste creaturi salbatice, pe jumatate fantome, pe jumatate monstri. Si, cu toate ca Dahliwahl ii explicase ca slujba il alesese pe el, Nat nu ar fi ales sa faca asta, daca ar fi avut vreun cuvant de spus. In astfel de zile, se gandea ca i-ar fi placut mai degraba sa fie astronaut sau pompier. Chiar si gunoier. Desigur, gunoiul era urat si putea, la fel ca si demonii; dar cel putin nu ar incerca sa-l manance.
Nat mormaia in sinea sa, in timp ce mergea pe strazile cartierului Queen Anne, prin burnita, in drum spre biblioteca din cartier. Nu iesea prea des din casa. Cerintele stagiului de ucenicie cu Dhaliwahl il tineau in cea mai mare parte inauntru, alaturi de demoni. Cand reusea sa iasa afara, mergea cel mai adesea la plimbare cu Dhaliwahl si il asculta pe Paznicul-filosof vorbind incontinuu despre lucruri pe care Nat nu le intelegea. Cel putin nu la acea vreme. Erau mai degraba discutii decat plimbari. Dhaliwahl incerca sa indese cat mai multe cunostinte in mintea lui Nat in cel mai scurt timp posibil, iar modul in care explica ii dadea baiatului dureri de cap. Cand il asculta pe batran, era ca si cum ar fi incercat sa citeasca din furnalul Paznicului de demoni, doar ca acesta era vechi de secole si scris in zeci de limbi diferite. Macar Dhaliwahl se apropia de un secol ca varsta si vorbea limba engleza cat de cat. Accentul sau indian era atat de pronuntat uneori, incat Nat doar incuviinta din cap, prefacandu-se ca intelege. Acum, cand Dhaliwahl nu mai era, Nat reusise sa iasa din casa si sa exploreze micul cartier de unul singur. Si descoperise ceva interesant. Biblioteca.
* * *
Richie si Gus stateau pe trotuarul din fata bibliotecii. Din cauza ploii, mingea de burete cu care se jucau se umpluse de apa. Richie avea doisprezece ani. Gus avea paisprezece si mergea pe doisprezece. Gus avea o freza de forma unei creste inalte si verzi. Pe o parte a capului parul era ras in asa fel incat se putea citi cuvantul "du-te". Cand se intorcea, pe cealalta parte a capului scria "dracu". Purta haine largi, iar intre nari avea pus, ca la tauri, un belciug cu cap de mort. Richie era o imitatie mai putin stridenta a lui - par ciufulit, o sapca ponosita cu echipa Seattle Mariners, purtata invers, pantaloni largi si un tricou negru de concert, cu trupa SLuG BAiT. Ambii aveau skateborduri. "