Pentru binele tau

    Autoarea subliniaza ca indignarea si sentimentul de revolta in fata unor fapte precum genocidul sau alte manifestari de cruzime nu au niciun rezultat. La fel de inutila este si gasirea unui vinovat. Singurul lucru care poate rupe cercul vicios al violentei este (in cazul parintilor) recunoasterea vinei si a suferintelor provocate si – in cazul celor care au suferit abuzuri – trairea libera a suferintei, a starii de doliu, constientizarea traumelor din copilarie.

    Cartea "Pentru binele tau" este un semnal de alarma pentru parinti, dar si pentru adulti in general: metodele rigide sau violente de educatie, reprimarea impulsurilor firesti ale micutilor nu sunt in niciun caz „pentru binele copilului”, asa cum se afirma de obicei. Asa cum atrage atentia autoarea, societatea noastra traieste intr-o stare de negare, idealizand rolul parintelui si al educatorului si minimalizand durerea copilului umilit, maltratat, redus la rolul de instrument al nevoilor parintesti. Rezultatele acestei atitudini sunt astazi mai vizibile decat oricand: crime in masa, razboaie, atentate, sinucideri. Iesirea din acest impas nu este usoara, dar va aduce cu sine o libertate emotionala salvatoare." - Ioana Socolescu

 

    “Inainte ca mama sa-si „salveze fiul", anuntandu-l ca „a fost suficient pedepsit", il mai lasa totusi inca patru ore sa stea in zapada. Un copil nu poate intelege de ce mama pe care o iubeste atat de mult ii poate face atat de mult rau, el pur si simplu nu-si poate imagina ca o femeie — uriasa in ochii lui — se teme ca o fetita de barbatul ei si transfera inconstient asupra baietelului toate umilintele pe care le indurase in copilaria ei. Inevitabil, copilul sufera pentru aceasta duritate. Dar el nu are voie sa traiasca si sa arate aceasta suferinta. Nu-i ramane nimic altceva decat sa o disocieze de eul sau si sa o proiecteze asupra altora, adica sa atribuie unor mame straine acest aspect de duritate al mamei lui si chiar sa-l admire la acele mame.

    Cum ar fi putut Klara Hitler sa-si ajute fiul, in timp ce ea insasi era servitoarea supusa a sotului ei? Cat a trait, ea isi numea timid sotul „unchiul Alois", iar dupa moartea acestuia privea cu respect pipele sale suspendate pe peretele bucatariei, ori de cate ori cineva ii pronunta numele.

    Ce se petrece intr-un copil cand vede mereu ca aceeasi mama care-i vorbeste despre iubire si afectiune, care-i pregateste cu grija mancarea si ii canta cantece frumoase se transforma intr-o statuie de sare si asista impasibil la spectacolul fiului sau batut pana la sange de catre tata? Cum se simte acest copil, care spera in zadar ca ea sa-l ajute, sa-l salveze? Cum se simte atunci cand este torturat si asteapta in van ca ea sa-si exercite in sfarsit puterea, care in ochii lui este atat de mare? Dar aceasta salvare nu survine. Mama priveste cum copilul ei este umilit, batjocorit, chinuit, fara a-l apara, fara face nimic pentru a-l elibera; prin tacerea ei, ea se solidarizeaza cu tortionarul, il da pe copil pe mana lui. Poti sa te astepti ca un copil sa inteleaga acest lucru? Si este oare de mirare ca amaraciunea lui, desi reprimata, se rasfrange si asupra mamei sale?"