Ionel Mota si Vasile Marin au murit liberi, cu gandirea lucida, cu inima fierbinte si inflorita de iubirea ce o purtau celor care le erau dragi si lui Dumnezeu. Ei nu au fost dusi de suvoiul unei exaltari colective. Dimpotriva, Ionel Mota si Marin s-au rupt voluntar dintre cei multi care in marea lor iubire, ii legasera, ii strangeau de pamant. Ei au avut forta sa se desfaca de contemporanii lor care, nici in Tara, nici in Spania, nu au putut ajunge sa-i inteleaga. Prostii vor zice: mai bine mureau in tara lor, in serviciul si pentru apararea ei. Ei nu pricep insa ca sufletele santificate ale lui Mota si Marin au o putere uriasa, care ne pazeste granitele si patrimoniul national, ca o pavaza de mii si sute de mii de ori mai puternica decat ne-ar fi putut da bietele lor piepturi omenesti. Cand obrazul Maicii Domnului si trupul rastignit al Mantuitorului Iisus Christos sunt lovite, intereseaza sacrilegiul, nu locul unde a fost savarsit. (Alexandru Cantacuzino)