Folosirea prostiei si a anticomunismului pe post de ecluze menite sa impiedice gandirea critica a claselor care nu au ajuns sa guste din fructul capitalist (inclusiv neimplinita clasa de mijloc) nu dovedeste caracterul ancestral patologic al culturii romanesti, ci necesitatea de a uzita de procedee retorice pentru a submina nevoia de egalitate a membrilor societatilor postsocialiste. Discursul antitotalitar care face uz de eticheta prostiei pentru a cataloga orice act critic ca fiind neasimilabil practicilor democratiei de sorginte ideologica capitalista, nu face altceva decat sa propage totalitarismul, fascismul si rasismul, pe care aceeasi democratie incearca, chipurile, sa le asaneze.