Veti fi sedusi iremediabil de aiuritoarele si delicioasele aventuri ale lui Švejk, un soldat rotofei si bonom, un ingenios hidalgo pierdut in imensitatea unui Imperiu Austro-Ungar sfasiat de ororile si absurditatile Primului Razboi Mondial. Veti rade, garantat, in hohote, fara sa puteti spune daca Švejk este un idiot absolut sau o fiinta de o inteligenta iesita din comun, un geniu al subversiunii.

    In plus, in traducerea de zile mari a lui Jean Grosu, trancanelile nesfarsite si hilare pana la lacrimi ale bravului soldat Švejk suna atat de savuros, incat ai impresia ca Jaroslav Hašek a scris direct in limba romana.

 

    “— Dumneata incepi sa-mi placi, facu preotul de campanie asezandu-se din nou pe masa. Din ce regiment faci parte? Si incepu sa sughita.

    — Cu respect va raportez, domnule feldkurat, ca fac si nu fac parte din Regimentul 91, ca la drept vorbind nici nu stiu bine care e situatia mea militara.

    — Si de ce esti inchis aici? intreba preotul, continuand sa sughita.

    Din capela rasunau sunetele armoniumului care tinea loc de orga. Muzicantul, un invatator inchis pentru dezertare, scotea din armonium cele mai jalnice melodii bisericesti. Sunetele acestea se imbinau cu sughitul preotului intr-o noua gama dorica.

    — Cu respect va raportez, domnule feldkurat, ca nu stiu de ce stau inchis aici si ca nu ma plang ca sunt inchis. Am avut ghinion, si atata tot. Eu vreau intotdeauna numai binele si cand colo toate imi ies anapoda, intocmai ca mucenicului din icoana de colo.

    Preotul de campanie se uita la icoana, il pufni rasul si spuse:

    — Stii ca-mi placi cu adevarat? Trebuie sa ma interesez de dumneata la domnul judecator, dar acum nu mai avem vreme. Sa ispravesc odata cu sfanta slujba. Kehrt euch! Abtreten!

    Cand se intoarse la grupul izmenelor, sub amvon, si ceilalti il intrebara ce voise preotul de la el in sacristie, Svejk raspun scurt si raspicat:

    — E beat.

    Noua performanta a preotului de campanie, sfanta liturghie, fu urmarita de toti cu mare atentie si cu simpatie fatisa. Unul din cei aflati sub amvon facu chiar prinsoare ca preotului o sa-i scape chivotul din mana. Puse ramasag pe toata ratia lui de paine, contra doua palme, si castiga. Dar ceea ce umplea inimile tuturor de bucurie, in timp ce oficia preotul de campanie, nu era deloc misticismul credinciosilor sau evlavia adevaratilor catolici. Detinutii incercau acelasi sentiment ca la teatru, atunci cand nu cunosti subiectul piesei. Actiunea ea incurca si astepti cu nerabdare sa vezi cum se va desfasura mai departe. Arestatii se cufundau in spectacolul pe care li-l oferea, cu mare sacrificiu, preotul de campanie de langa altar.

    Se lasara prada desfatarii estetice pe care le-o prilejuia odajdiile imbracate de-a-ndoaselea, si cu o calda intelege si afectiune inflacarata urmareau tot ce se petrecea in altar. Ministrantul cu par rosu, un dezertor al bisericii, specializat in mici pungasii la Regimentul 28, se straduia sa incropeasca pe de rost tot ritualul: tehnica si textul sfintei liturghii."