„Acesta este romanul african al secolului XX!” (Moses Isegawa)

 

In perioada de dupa cucerirea independentei Kenyei, uciderea invaluita in mister a trei dintre proprietarii unei fabrici de bere declanseaza o investigatie plina de suspans. Dincolo insa de aceasta ancheta, povestile celor patru suspecti recompun o fresca devastatoare a unei tari din Lumea a Treia si a unui popor care vede cum conducatorii sai l-au dezamagit iarasi si iarasi. Publicat in 1977, romanul a avut un impact exploziv, guvernul kenyan dispunind arestarea scriitorului fara sa fie formulate acuzatii clare. Incidentul a fost relatat de ziare din intreaga lume, incarcerarea lui Ngũgĩ wa Thiong’o stirnind vii proteste din partea organizatiilor pentru apararea drepturilor omului, dar si a unor scriitori faimosi precum James Baldwin, Toni Morrison, Donald Barthelme, Harold Pinter si Margaret Drabble.

 

„O declaratie politica naucitoare, un strigat de disperare plin de durere, un roman senzational.” (The Weekly Review)

 

„Un roman ambitios, acid, pasionant…” (The New Yorker)

 

„Decizia sa‑ti sacrifici sau nu viata pentru popor e in inima ta. Juramintul e ca apa cu care stropesti capul omului la botez.” (Ngugi wa Thiong’o)

 

    „— Dupa ce am fost arestat, am fost dus in lagarul de detentie de la Manyani. M-am aflat printre cei din ultimul grup eliberat. Era in ajunul independentei, asa ca poti sa-ti imaginezi ca pentru mine a fost un moment plin de emotie, amintiri si speranta. Mi-am zis in sinea mea: De-ar fi aici Nding'uri si Ole Masai si toti ceilalti sa vada asta! Inflorirea increderii... gloria incununata a unei lupte si rezistente colective. Lucrurile o sa se schimbe de-acum. N-o sa mai vad fata omului alb razand de eforturile noastre. Si negustorul indian cu obscenitatile lui... Kumanyoko mwiwi... si el avea sa dispara. Fabricile, plantatiile de ceai si cafea urmau sa ne apartina noua. Poporului kenyan. Mi-am amintit de toti aceia care in fiecare zi pusesera bete in roate luptei noastre. Mi-am adus aminte de tradatori - de aceia care lucrasera cu Henderson. Razbunarea e a mea, a spus Domnul, insa mie nu-mi pasa - nu m-ar fi deranjat sa-L ajut un pic la razbunare, cel putin sa elimin parazitii... colaboratorii. De data asta, nu ma puteam abtine sa cant cu speranta triumfatoare:

    "Voi, tradatori negri, purtatori de sulite,

    Unde o sa fugiti Cand se vor intoarce vitejii tarii

    Trambitand gloria si victoria luptei noastre?

    Nu ne-am temut de ploaie Nu ne-am temut de moarte

    Nu ne-am temut de leul cel cumplit

    Nu ne-am temut de frig si vant

    Nu ne-am temut de imperialisti

    Caci am stiut dintotdeauna:

    Kenya este tara oamenilor negri."

    Saptamani si luni in sir dupa aceea am cantat intruna cantecul asta, asteptand cu nerabdare.

    Am asteptat reforma agrara si reimpartirea pamanturilor.

    Am asteptat un loc de munca.

    Am asteptat o statuie inchinata lui Kimathi, ca monument comemorativ pentru cei cazuti.

    Am asteptat.

    Mi-am zis in sinea mea: hai sa vand jumatate de acru din singurul pe care-l aveam. Am facut-o. Mi-am cumparat un magar si o cotiga. Am devenit un caraus al marfurilor oamenilor in piata. Un magar nu bea benzina sau kerosen.

    Am mai asteptat.

    Am auzit ca se dadeau imprumuturi oamenilor ca sa rascumpere fermele europenilor. N-am priceput de ce trebuia sa cumpar pamanturi cumparate deja de sangele poporului. M-am dus acolo totusi. Mi s-a spus: asta e Noua Kenye. Gata cu lucrurile gratis. Fara bani, nu poti sa cumperi pamant, iar fara pamant si proprietati, nu poti sa obtii un imprumut bancar sa incepi o afacere sau sa cumperi pamant. Nu avea nici un sens. Caci atunci cand luptam, le-am cerut noi sa lupte doar acelora care aveau proprietati?

    Am zis - poate... poate... un plan de actiune.

    Am asteptat. M-am gandit: in regula, o sa amutesc. O sa surzesc. Am urmarit desfasurarea lucrurilor. Ce se intampla. Am vazut tensiunile crescande dintre negri. Dintre o comunitate si alta. Dintre regiuni. Ba chiar dintre lanturile muntoase. Dintre case. Si mi-am adus aminte de lupta noastra, de cantecele noastre - caci nu purtam eu amintirea in singurul meu picior? Am zis: de ce asta si asta si cealalta intre triburile noastre? Omul alb - n-o sa rada el acum pana o sa i se despice nasul in doua, precum paduchelui din poveste?

    Am zis: de ce aceasta tacere in legatura cu cei morti? De ce aceasta tacere in legatura cu miscarea pentru cauza noastra?

    Am zis: am sa merg din birou in birou. Am sa ma intorc la fabrica la care am lucrat pe vremuri. Tot ce voiam era un loc de munca.

    M-am dus la birou.

    Ei bine, am zis: vreau doar un loc de munca.

    Si-au spus: un olog?

    Am zis: un olog. Ce, el nu trebuie sa manance?

    S-au uitat unii la altii.

    Au spus: cine are urechi de auzit sa auda, cine are ochi de vazut sa vada.

    Aceasta este Noua Kenye.

    Gata cu Lucrurile Gratis.

    Mkono mtupu haulambwi!

    Daca vrei lucruri pe degeaba, du-te in Tanzania sau in China.

    Am ras cu amaraciune. Fiindca si ca sa mergi in Tanzania sau China ti-ar trebui bani pentru biletul de autobuz.”