Holocaustul se afla in subtextul multora dintre poemele de fata. Este vorba de o convergenta a unor fracturi interioare cu marile fracturi ale istoriei, intr-un discurs frontal precum istoria la care face aluzie. Cu toate acestea, piedici si arme nu este un volum de memorialistica. Dalis nu scrie o poezie programatica. Prezentul irumpe in poemele lui nu in ultimul rind prin folosirea unor vocabule ale lumii de azi. In aceste mai noi oglinzi reflectia trecutului este si mai tulburatoare decit ar putea fi intr-un scris al citatelor imediate.

Departe de a fi un semn de egoista ireverenta, luarea in posesiune a atrocitatilor trecutului pentru a exprima propriile nelinisti constituie cel mai pur tribut: rostirea la timpul prezent, persoana intii a unor cataclisme care au atins alti oameni, intr-un alt timp. Este acesta un drum neexplorat in poezia de azi, cel putin la noi.

Departindu-se de mimetismul unor interpretari-cliseu, poemele lui Dalis constituie prin insasi existenta lor un semn al victoriei asupra teribilelor drame ale trecutului.

Grafia-semnatura a lui Gabriel Dalis o reprezinta cele doua puncte inaugurale ale fiecarui poem, sugerind ca el, poetul, este nu mai putin decit cititorii sai sub hipnoticul destin al unor imagini venite de departe.

Volumul de poeme piedici si arme este o expresie intima a trairilor poetului de aici si de astazi.

„Condensate si eliptice, poemele lui Gabriel Dalis sint aglutinari de imagini stranii si obsedante – in covirsitoare masura, descinse toate dintr-un imaginar al terorii si al violentei. Aproape nu exista poem in care ceva sa nu se rupa, arda, sfisie, hacuiasca, distruga. E o lume in care, cum memorabil spune el undeva, «mila Domnului s-a facut praf». O lume in egala masura vulnerata si vulneranta – fiindca atita distrugere e distrugatoare si pentru cronicarul care-o inregistreaza («ma musc de cap singur», dupa cum se confeseaza altundeva). Mirabil – si admirabil – e cum reuseste el sa nu se lase dezumanizat de toata teroarea asta; ba chiar dimpotriva, reuseste sa faca din metabolizarea terorii o forma de individuatie. O spune de-a dreptul, mult mai contras & plastic decit mine: «Spaima te face om». Poemele lui Gabriel Dalis sint documentele acestei individuatii prin teroare. Bizare & ravasitoare.” (Radu Vancu)

 
„Gabriel Dalis scrie aici o poezie concentrata, taioasa si cit mai obiectivata liric, astfel incit tragedia sa nu fie ecranata de limbaj. Jocurile de cuvinte, rimele iscusite si ritmul saltaret nu au ce cauta in texte, de virf, ce-ti «picura in ochi motorina fierbinte».” (Daniel Cristea-Enache)