Delicat pana la cruzime, just pana la implozia frustrata a self-ului in resturile cangrenate ale unui selfie instrumentalizat si repetitiv, acest poem hiper-real detoneaza intimitatile si trucurile fardurilor politice si vorbeste exact asa cum trebuie sa vorbeasca poezia: spunand. Un exercitiu lucid de administrare logistica a viului, orice ar mai insemna el, astazi, oricat ar mai fi ramas din el, acum. Un slam necesar, un pumn pe care il meriti din plin. Pregateste-te! - Sebastian Sifft
Teodora Coman a construit un proiect coerent in toate articulatiile lui, iar unitatea stilistica si de viziune face ca ansamblul sa para un singur poem, o dramatizare etico-intelectualo-afectiva a unei subiectivitati cerebrale. Tocmai in cazuistica densa, intrucatva ascetica, a interogarii de sine, autocritice, sta marca asumata a Teodorei Coman, diferenta ei specifica, cu tot cu pasionalitatea ei paradoxal glaciala. Un discurs compact al identitatii care isi cauta constant argumentele si, mai ales, contraargumentele. - Laura Francisca Pavel
O carte de care era nevoie si care era firesc sa vina. O carte a corpului, a ajustarilor lui si a presiunii aferente, a obsesiei si disciplinei. A iesirii din minte, din cap. Teodora Coman e intr-o cautare continua a propriei identitati, cautare pe care aici o duce la un alt nivel. Identitate umana, feminina, poetica, ideologica. In sala de fitness, in zgomotul respiratiilor, pe ritmul sec al numaratorii, intr-un set-up standard, gantere, apa, trainer, alaturi de alte corpuri seduse de efort, mintea ar trebui sa taca. Sa lase corpul sa execute. Pentru o poezie conceptuala ca a Teodorei asta poate fi provocarea maxima. - Svetlana Carstean