Poezia bacoviana poate fi materialul prin excelenta pentru o lectie despre relatia dintre realitate si transfigurare, dintre mimesis si reprezentare. Bacovia aplica o teatralizare savanta nu doar suferintei si sentimentului tragic, ci si lumii, in desfasurarea ei aparenta. El denatureaza realul, proiecteaza pe canavaua acestuia peisajul interior al eului si sentimentul dominant al dezolarii. Lumea poate fi un cimitir, peisajul — un tablou al mortii, psihicul — un ecran al evanescentelor terifiante, mediul social — un teatru al permanentei saracii si nefericiri. Totul functioneaza ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra in alta varianta a ei. Iar relatia dintre interior si exterior nu face decat sa adanceasca sentimentul de insecuritate da care e dominat subiectul. - Dinu FLAMAND