Ca si in cazul bravului soldat Svejk, celebru datorita scriitorului ceh Jaroslav Hasek, locotenentul Aurel Panait era singurul in care isi pusese speranta colonelul. Locotenentul Aurel Panait trebuia sa rezolve problema, si asta cat mai rapid. Era misiunea lui sa gaseasca urgent, nu o solutie, cum s-ar grabi unii sa creada, ci chiar telefonul ou de rata. Era o urgenta maxima… maximum maximorum, cum spuneau bunii nostri latini. Tanarul ofiter, cu tenacitatea unui buldog, cauta si tot cauta prin toate depozitele armatei, vorbeste cu alti colegi de la unitati din apropiere si de foarte departe, doar-doar va gasi pana la urma un telefon, desigur, a carui culoare sa fie cat mai apropiata de cea dorita. Dupa multe si inutile cautari, tocmai pe cand se gandea cat se poate de serios sa capituleze – suferind consecintele insubordonarii sale – isi aduce aminte, ca prin vis, ca a vazut undeva un asemenea telefon.