Coborind parca din lumea atroce (atroce nu doar pentru ca pare sa fi devenit limbaj) a lui Urmuz, personajele de-acum ale lui Mihai Ignat si "faptele" lor sunt deopotriva adevar si iluzie. Tocmai de-aceea "dulcea atrocitate" pe care o invoca poetul insusi inseamna si mecanica existentei - factologie pura, asadar -, si stranietatea si insolitarea ei. Atit de mult e lumea imediata ceea ce este, incit devine necognoscibila si ciudata. De-nteles, cind aflam despre Klein ca "isi sterge mustatile de lapte". Daca am parafraza cuvinte cunoscute, am spune: din punctul de vedere al lui Klein, lumea poate exista si fara constiinta. Fara constiinta, deci alienata. Acesta e, in fapt, manifestul implicit al poeziei de-acum a lui Mihai Ignat. - Mircea A. Diaconu

Fragment din volumul de poezii "Poate noaptea a si-nceput" de Mihai Ignat:

"m-au infipt in perete ca pe-un cui
in sfirsit am devenit creativ
miinile lor mi-au tinut loc de soarta

Klein trece pe linga mine
silueta lui e semnatura indescifrabila
a unui zeu puturos
un zeu orizontal

nici Cara Si-atit nu lipseste
sufrageria nu e un peisaj ci o reuniune de distante
Klein trece din nou pe linga mine
mi-e dor de Artur
dar pot sa-l si injur"