Ce altceva decat pacatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbura inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea si ne umplu inima cu amaraciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci si de persoanele cele mai dragi noua. Acestea uda si fata pamantului cu rauri de sange omenesc. Acestea nasc nelinistea si frica, care aduc ingrijorare continua nu doar indivizilor, ci popoarelor si omenirii intregi. Asadar, este nedrept sa consideram urarea de pocainta ca inactuala si in afara realitatii. Pocainta ne aduce langa Hristos. Nu prin indemnul "pocaiti-va" si-a inceput Iisus propovaduirea? Si Inaintemergatorul Lui, Ioan, care avea misiunea exclusiva de a netezi drumul inainte de venirea lui Hristos si de a-i pregati pe oameni sa-L primeasca, n-a propovaduit botezul pocaintei si spovedania? Asadar, indemnul "pocaiti-va" facut si de Ioan, si de Domnul nostru are legatura cu chemarea Domnului de a merge la El, ca sa ne odihneasca. Prin urmare, urarea de pocainta se identifica cu totul cu urarea de bucurie, odihna si fericire. Asa este. Nu vezi ca indemnul "pocaiti-va" al Domnului si al Sfantului Ioan Botezatorul este in stransa legatura cu Imparatia cerurilor? Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor. Si unde altundeva se afla adevarata pace, bucurie si fericire, daca nu in ceruri? Ce altceva decat pocainta ne poate conduce la dobandirea bunatatilor Imparatiei cerurilor, care au valoare incalculabila si vesnica?