Daca ar fi sa definesc cumva viata mea de acum, as zice goana, asa zicea Dana pe cand se ducea inca la birou. In fiecare dimineata, ca sa ajung la timp, ei, aiurea, orice as face intarzii cel putin zece minute, alerg ca nebuna din statie pana la lift, unde apas de cinspe ori pe buton, hai odata, apoi deschid usa ca vijelia si trec spre biroul meu lasand in urma, in open space-ul zumzaind de calculatoare, dare din mine, transpiratie, fuga, eliberare, in sfarsit, am ajuns. Ce te grabesti asa, o intrebase intr-o zi o colega pe care o depasise in mare viteza, ei, asa sunt eu, ii raspunsese si-apoi, dupa ce trantise rucsacul cu laptopul si grijile si problemele, mai ceva ca tava de la McDonalds, pe birou si se spalase pe maini, frecandu-se bine, bine cu sapun, jos autobuzul infect, jos butonul de la lift, jos clanta de la usa, la canal cu voi, se trantise pe scaun si se intrebase in gand, da' chiar, ce ma grabesc asa. - Goana

 

Poem cu oameni mari si mici este o carte despre oameni. Mari si mici. Despre intamplari si stari. Despre vulnerabilitate si cautarea echilibrului. Despre noi. - Ramona Micu