Tadeusz Rozewicz (1921–2014) face parte din familia marilor poeti europeni care au depus marturie despre traumatismele secolului trecut.

In opera lui Tadeusz Rozewicz, marcata de cel de-al Doilea Razboi Mondial si de totalitarismul comunist, transpar in forme specifice problemele fundamentale ale omului contemporan: implicarea sa in istorie, mizeriile acumulate de-a lungul vietii, lipsa de sens a existentei, deformarea si rasturnarea axiologiei, prezenta raului in lume etc. Versurile releva slabiciunea, fragilitatea si ambiguitatea individului lipsit de principii morale, gasind cu greu calea de comunicare cu celalalt. Omul este redus de cele mai multe ori la un simplu obiect. Aceste continuturi si imagini nelinistitoare sunt prezentate in versuri lipsite de semne de punctuatie, scrise in structuri sintactice eliptice, enuntul fiind impartit in versuri cu lungime diferita, in functie de importanta frazei si a cuvintelor. Rozewicz se foloseste adeseori de contrast, aluzii culturale, literare, biblice. Recurge la traditie pentru a arata indepartarea de ea. Ascetismul formal al poeziilor sale constituie un demers absolut constient al lui Rozewicz.
Asa cum spunea el insusi in anul 1958: „Muzica, sunetul si imaginea, metafora mi s-au parut nu aripi ce poarta poezia de la creator spre receptor, ci un balast care trebuie indepartat pentru ca poezia sa se poata ridica si deveni deocamdata capabila nu sa zboare mai departe, ci sa traiasca in continuare“.

Cuvintele

cuvintele au fost folosite in exces
framantate ca o guma de mestecat
de gura tanara frumoasa
transformate intr-un balon
alb

vlaguite de politicieni
servesc la albirea
dintilor
la clatirea cavitatii
bucale

in copilaria mea
puteai pune
cuvantul pe rana
il puteai darui
persoanei iubite

acum fara de vlaga
infasurate in ziar
inca mai otravesc inca mai put
inca mai ranesc

ascunse in capete
ascunse in inimi
ascunse sub rochiile
tinerelor femei
ascunse in carti sfinte
explodeaza
ucid

(Din volumul Iesirea, 2004)