„Am terminat acum de citit superbul sfarsit al romanului Portret al artistului la tinerete si daca as incerca sa-ti spun cat este de frumos, as izbucni intr-o hiperbola stupida. [...] Cred ca e o carte care va dura la fel ca operele scrise de Flaubert si Stendhal.” - (Ezra Pound)
    „Joyce abandoneaza credinta, dar nu si obsesia religioasa. Prezenta trecutului sau catolic iese la suprafata in toate lucrarile sale, sub forma unei mitologii personale si cu o furie blasfematoare care tradeaza, in felul lor, permanenta afectiva.” - (Umberto Eco)
    „Portret al artistului la tinerete este, de fapt, gestatia unui suflet.” - (Richard Ellmann)
    „Admirabil... Joyce a scris intr-o limba creata de el... a adus englezei o muzica noua.” - (Jorge Luis Borges)
    Fragment din romanului "Portret al artistului la tinerete" de James Joyce:

    „Oare putea fi adevarat ca el, Stephen Dedalus, facuse acele lucruri? Constiinta lui suspina drept raspuns. Da, le facuse, in chip ascuns, murdar, iarasi si iarasi, si, inasprit in pacatoasa impenitenta, cutezase sa poarte masca cuviosiei pana si in fata tabernaculului, cand sufletul lui era pe dinauntru un maldar viu de putreziciune. Cum se face ca nu-l trasnise Dumnezeu? Leproasa adunatura a pacatelor sale il incoltea tot mai de-aproape, sufla asupra-i, se apleca inspre el din toate partile. Se stradui sa uite de ele rugandu-se, ghemuindu-si si mai mult madularele si strangandu-si pleoapele; dar simturile sufletului sau nu se lasau legate si, cu toate ca tinea ochii strans inchisi, vedea locurile unde pacatuise si, cu toate ca urechile ii erau astupate de paturi, auzea. Dori cu toata vointa lui sa nu auda si sa nu vada. Dori, pana prinse a-i tremura tot trupul sub incordarea acestei dorinte si pana ce simturile sufletului sau se invaluira. Se invaluira pentru o clipa si iar se limpezira. Vedea.
     Un camp intesat cu maracinis si scaieti, si tufe infoiate de urzici. In tot locul, presarate printre desisurile de balarii tepoase, zaceau cutii de tinichea scofalcite si gramezi si colaci de excremente intarite. O lesinata lumina de mlastina lupta sa se ridice peste toata aceasta scarnavie, de printre tepoasele buruieni verzi-cenusii. O duhoare, lesinata si tulbure ca si lumina, unduia lenes spre vazduh din cutiile de tinichea si din pojghitele balegarului statut.
    Erau niste fapturi pe camp: una, trei, sase; niste fapturi se miscau prin camp, incoace si incolo. Fapturi de tapi cu fete de om, cu frunti incornorate, cu barbute rare; fapturi de culoarea cenusie a cauciucului. Malitia viciului le sticlea in ochii duri, pe cand se miscau incoace si incolo, tarand in urma-le cozile lungi. Un ranjet de rautate cruda le lumina cenusiu fetele batrane, osoase. Unul isi strangea in jurul coastelor o vesta de flanela rupta, un altul se vaita monoton, cu barba in plasa de maracinis. Soapte stinse le ieseau de pe buzele uscate pe cand fosneau serpuind incoace si incolo printre balarii, tarandu-si cozile lungi printre cutiile de tinichea ce tacaneau. Se miscau in cercuri taras, in cercuri tot mai stranse si mai stranse, sa-l stranga, sa-l stranga, si de pe buzele uscate le ieseau vorbe soptite din cozile lungi, suieratoare, le erau manjite cu balega ranceda. Si-si ridicau fetele inspaimantatoare...
    — Ajutor!
    Arunca de pe el cuverturile, ca nebun, sa-si elibereze fata si gatul. Acesta era iadul lui. Dumnezeu ii ingaduise sa vada iadul ce-l astepta pentru pacatele lui: puturos, bestial, malign, un iad al diavolilor lubrici, asemanatori tapilor. Pentru el! Pentru el!”