Fragment din cartea "Portretul unei doamne" de Henry James:

"Cu siguranta ar fi fost greu sa-ti inchipui ce rau putea sa i se intample din vizita pe care i-a facut-o curand domnului Osmond acasa, in varf de deal. Nimic n-ar fi putut fi mai incantator decat momentul acela - o dupa-amiaza blanda, din miezul primaverii toscane. Cele doua prietene iesira cu trasura pe Poarta Romana, pe sub monolitica suprastructura neimpodobita care incoroneaza arcul frumos si simplu al acelui portal si-l face impresionant in goliciunea lui, apoi serpuira pe drumeagurile strajuite de ziduri inalte, peste care se revarsa bogatia livezilor inflorite inmiresmand aerul, pana ce ajunsera la mica piata aflata desupra nivelului orasului, in forma de potcoava, unde lungul zid cafeniu al vilei ocupate in parte de domnul Osmond alcatuia principalul sau cel putin un foarte impozant obiectiv. Isabel strabatu cu prietena ei o curte interioara larga, inalta, unde domnea o umbra stravezie si unde, in partea superioara, doua galerii cu arcuri zvelte, asezate fata in fata, captau lumina soarelui pe coloanele lor subtiri si pe multimea plantelor inflorite in care erau imbracate. Locul iti dadea o senzatie solemna si puternica; infatisarea sa sugera ca, odata intrat, ai fi avut nevoie de toata energia ca sa mai iesi. Totusi, Isabel nu avea, desigur, deocamdata, niciun gand sa iasa, ci doar sa inainteze. Domnul Osmond o intampina in anticamera rece - era rece chiar si in luna mai - si le pofti, pe ea si pe calauza ei, in apartamentul pe care l-am descris deja. Madame Merle era in fata si, in timp ce Isabel zabovi putin, schimband cateva vorbe cu el, ea inainta cu familiaritate si saluta doua persoane care se aflau in salon. Una dintre acestea era micuta Pansy, pe fruntea careia depuse un sarut; cealalta era o doamna pe care Osmond i-o prezenta lui Isabel ca fiind sora lui, contesa Gemini.
- Iar aceasta este fetita mea, zise el, care tocmai a venit de la manastirea ei.
Pansy purta o rochie stramta, alba, iar parul ei blond era frumos prins intr-un fileu, iar micii ei pantofi aveau sireturile legate, ca sandalele, deasupra gleznelor. II facu o mica plecaciune calugareasca si apoi se apropie sa fie sarutata. Contesa Gemini isi inclina doar capul, fara sa se ridice: Isabel putu vedea ca era o femeie mondena. Era slaba si negricioasa, catusi de putin frumoasa, cu trasaturi care aminteau de o pasare tropicala - un nas lung si ascutit ca un cioc, ochi mici si vioi, o gura si o barbie foarte mult retrase. Expresia ei, totusi, multumita diverselor intensitati ale emfazei si ale mirarii, ale groazei si ale bucuriei, nu era neomeneasca si, in privinta infatisarii sale, era limpede ca era perfect constienta de ea si cauta sa-si puna in valoare calitatile. Rochia ei, invoalta si delicata, infoiata cu eleganta, avea aspectul unui penaj sclipitor, iar gesturile ei erau la fel de scurte si de bruste ca ale unei creaturi ce se cocoata pe ramuri. Manierele sale erau ostentative; Isabel, care nu mai cunoscuse pe cineva cu atatea fasoane, o clasa imediat drept cea mai sclifosita femeie cu putinta."