Traducere din limba ebraica si note de Any Shilon

Distins in 2004 cu Premiul Medicis pentru literatura straina, volumul autobiografic „Povestea unei vieti” descrie experientele traite de Aharon Appelfeld de-a lungul a aproape opt decenii - anii dinainte de razboi, deportarea, evadarea din lagar, lupta pentru supravietuire in padurile Transnistriei, viata din tabara de refugiati din Italia, emigrarea in Palestina, anii de armata si cei de studii, descoperirea vocatiei de scriitor -, urmind cursul intortocheat al memoriei, redat admirabil prin stilul eliptic, lacunar, presarat cu nenumarate salturi temporale, ce confera autenticitate si onestitate prozei lui. Cartea de fata este de fapt povestea genezei scriitorului, a eforturilor sale de a-si cladi o viata noua pe ramasitele trecutului, de a reinnoda legaturile cu mostenirea iudaica si de a-si descoperi propria voce in oceanul polifonic al literaturii, scriind intr-o limba adoptiva.

"Cartea lui Aharon Appelfeld nu este o naratiune cronologica a unor evenimente traite, ci o discutie deschisa si sfisietoare despre ce si cum anume ne amintim, despre ce inseamna sa fii evreu si cum sa scrii despre asta fara a aluneca in sentimentalism sau retorica goala. Este povestea unei experiente cu neputinta de povestit." - Booklist

Traducere din limba ebraica si note de Any Shilon
Fragment din roman:

"Stapana casei se numeste Maria si nu e maritata. Aproape in fiecare noapte vine cate un barbat si se retrag in spatele perdelei. La inceput, vorbesc si beau votca, apoi rad cu voce tare si la urma tac. Lucrurile astea se repeta noapte de noapte. Imi spun tot timpul : "N-are de ce sa-ti fie frica !", totusi mi-e teama. Uneori frica se imbina cu un fel de placere ciudata.
Noaptea nu se termina intotdeauna in liniste. Uneori izbucneste o cearta. Maria nu-si controleaza cuvintele. Cand ceva nu-i place sau are senzatia ca e inselata., ridica o voce care zgaltaie peretii colibei si, de parca asta n-ar fi suficient, incepe sa arunce cu farfurii, pantofi sau orice ii cade in mana. Dar sunt si nopti care se termina in liniste, cu sarutari. Barbatul ii declara dragostea lui si ii promite multe cadouri, iar Maria rade si il provoaca.
Eu stau culcat pe vatra si trag cu urechea. Uneori nu reusesc sa ma abtin si ma uit prin crapaturile scandurilor de deasupra vetrei. De teama, nu vad nimic, totusi o data am vazut-o pe Maria si era complet goala. M-a cuprins o caldura placuta.
Coliba Mariei era o odaie mare, impartita in doua printr-o perdea. Uneori imi poruncea sa ies in curte sa culeg flori. Dupa ce le culegeam, trebuia sa umplu cu apa vase in care sa le indes tulpinile. Odata, intr-un moment de furie, a aruncat un vas direct in capul unui taran care racnea la ea ca un urs.
Maria nu stie de frica. Cand ceva nu e pe placul ei, cand un barbat nu se comporta cum trebuie, il improasca imediat cu un val de injuraturi. Daca omul nu-si cere scuze sau daca scuzele nu sunt satisfacatoare, arunca in el cu ce-i cade in mana si il impinge afara din coliba. De cateva ori am auzit barbati spunandu-i "Fiica satanei !".
In coliba sunt trei cazi de lemn. In cea mai mica isi spala picioarele. In cea mijlocie, se spala dupa plecarea vreunui client, iar a treia, cea mare, e cada rasfaturilor ei. Ramane scufundata in ea ore in sir. In cada cea mare canta, trancaneste, isi aminteste, ba chiar se spovedeste. Nu o data am vazut-o intinsa in ea, acoperita de apa – o fiinta trandava, pe care nici macar o cada atat de mare nu reusea s-o cuprinda.
Pe neasteptate, soseste iarna. Barbatii nu mai vin la fel de des ca inainte. Maria sta la masa si face pasiente. O amuza. Uneori izbucneste in ras, alteori chipul i se incranceneaza brusc si scoate un strigat. Odata, intr-un asemenea moment, cand sendvisul pe care i-l servisem nu i-a placut, m-a insfacat si a urlat :
- Ticalosule, am sa te omor !
Dar nu era mereu furioasa. Starea ei de spirit era schimbatoare ca cerul. Din clipa in care norii dispareau de pe chipul ei, era toata numai bucurie. Cateodata ma ridica in brate. Nu e mare, dar e puternica. Impinge vaca in grajd doar cu umarul. Aproape tot timpul e retrasa in sine, nu-mi vorbeste si mi se pare ca viseaza la alte locuri. "