Povestiri din Petersburg - N.V. Gogol

Volumul 'Povestiri din Petersburg' cuprinde sase dintre cele mai importante nuvele ale scriitorului ucrainean. In Nevski Prospekt este descrisa cu suavitate si admiratie o celebra artera petersburgheza si nu numai, iar in Mantaua si Nasul este radiografiata o parte a micii functionarimi a vremii respective, cu tuse fantastice si pline de ironie. Caleasca ne prezinta un episod din viata unui mosier laudaros, fost ofiter de cavalerie, care pica in plasa pe care singur si-o intinde si ridicolul situatiei create poate fi privit ca o lectie subtila si o satira la adresa mosierimii fatarnice. Portretul este un alt exemplu de maiestrie al prozei gogoliene, fiind povestea unei picturi care trece din generatie in generatie si aduce neajunsuri detinatorilor, iar astfel povestea ar putea fi incadrata la limita dintre genul fantasy si cel horror, desi elementele realismului sunt si ele prezente. Oricum, toate aceste povestiri reprezinta mici bijuterii, pe care toti admiratorii literaturii clasice de calitate ar trebui sa le parcurga la un moment dat.

Nu stiu ce se mai poate spune la cit de multe s-au spus deja...Ce este izbitor in povestiri este dimensiunea cosmica a suferintei umane, dar un cosmos continut in personaj, ca se numeste el Piskariov, Basmacikin sau Ceartkov. Si inca, felul in care constiinte vinovate, auto-reprosuri, realitati greu de acceptat devin fantome (Mantaua) sau se metamorfozeaza intr-un nas, un portret, niste ciini vorbitori... (Nasul, Portretul, Insemnarile unui nebun).Gogol descrie cu un realism dur ceea ce li se intimpla personajelor lui. Sefii il tratau cu o raceala despotica. .. [un tinar sujbas, abia intrat in serviciu...] se cutremura ori de cite ori se lovea de lipsa de omenie descoperita la oameni, cind vedea ce feroce brutalitate zace in ei sub masca unei mondenitati rafinate de persoane cultivate. (Mantaua).El nu face psihologie.Dupa ce o asculta, Akaki Akakievici se duse in odaia lui si, cum si-o fi petrecut el noaptea aceea, sa se gindeasca singuri cei ce s-ar putea inchipui cit de putin intr-o asemenea situatie. (Mantaua).Gogol afirma ca Petersburgul nu este un loc unde pictorii sa gaseasca o atmosfera prielnica manifestarii talentului lor prea mult cenusiu, intuneric, frig, umezeala. Cu toate acestea, in doua povestiri - Nevski Prospekt si Portretul - personajele principale sint pictori, alesi poate pentru sensibilitatea si fragilitatea lor. Clima in fiecare povestire clima se insinueaza ca un personaj aparte, apasator, chiar determinant de cotituri de destine:Asa se scurgea pasnica viata a acestui om, care stia sa traiasca impacat cu destinul sau, cu o leafa de patru sute de ruble, iar existenta lui ar fi continuat sa se scurga, probabil, tot asa, pina la adinci batrineti, daca pe lumea asta nu s-ar isca tot felul de necazuri ce presara calea vietii... Se afla la Petersburg un dusman declarat al slujbasilor cu o leafa de patru sute de ruble pe an, ori ceva mai mult sau poate mai putin. Dusmanul acesta nu e altul decit gerul nostru nordic... (Mantaua)Scrisul lui Gogol este extrem de vibrant, versatil. De exemplu, poate sa fie sacadat. In descrierea trecatorilor pe Nevski Prospekt, parca se ciocneste de ei si, cum i se schimba perspectiva, cum ne-o incondeiaza pe cea noua. Dar poate fi si de mare suflu (am gasit o fraza intinsa pe 29 de rinduri), fara sa fie obositor, numai convingator... Alterneaza intre a fi martor al discutiilor si miscarilor personajelor sale si a ni le descrie cu consideratii personale, impartasite cu noi, cititorii, si nu intotdeauna spre deplina noastra clarificare (se vedea fantoma noua, mustacioasa, din ultimele rinduri ale Mantalei).Despre fiecare povestire, cite ceva:Nasul bate un vint de supra-realism in povestea astaaa...Nevski Prospekt m-a dus cu gindul si la descrierile lui Flaubert facute populatiei stradale pariziene in Educatia sentimentala; Gogol face acelasi lucru caricaturizind, fara sarcasm, cu intelegerea limitelor naturii umane.Portretul trairi hiperbolizate, in concordanta cu dimensiunea cosmica a mustrarii de sine a personajului principal, insusi habitatul crescindu-i peste masura (flexibilitatea camerei ca la Boris Vian, peste mai bine de un secol).Pe bolnav il urmareau de pretutindeni ochii o vreme uitati ai spaimintatorului portret si atunci agitatia lui atingea paroxismul. I se parea ca oamenii care vegheau la capatiiul lui erau groaznicele reproduceri ale aceluiasi portret ce se dubla, se tripla; i se parea ca toti peretii erau acoperiti numai de acest portret multiplicat, ce-si pironea privirea in ochii lui, urmarindu-l din tavan, din podele, de peste tot. Camera se largea, se lungea nemasurat, sa poata cuprinde din ce in ce mai multe portrete cu aceeasi infricosatoare privire fixa.(Portretul)Trebuie neaparat sa citesc si Portretul lui Dorian Gray.Mantaua- este interesant ca scriitorul ne da de inteles, printr-un personaj secundar, al carui nume nici nu-l cunoastem (un tinar proaspat angajat), ca pentru oamenii veniti din afara, tratamentul la care este supus bietul Akaki Akakievici este evident neomenos, strigator la cer, nedemn de pretentiile de nobilitate si onoare ale slujbasilor care se considera superiori. Dar purtarea aceasta pare a fi in acelasi timp si molipsitoare, si daca nu te molipsesti de ea (sau daca te scuturi ulterior) devii un instrainat.De notat si ca Akaki Akakievici nu se retine de la a-si apara demnitatea; el repeta de nenumarate ori Lasati-ma! Dece ma jigniti? ce poate fi mai clar? -, dar strigatul lui, monocord, nu trece de ferocea brutalitate a colegilor sai. E un om fara snaga, am zice nepretentios, acest Akaki Akakievici, nu-si gaseste cuvintele prin care sa-si comunice necazul, vointa, nu poate articula apasat mai mult decit acest Lasati-ma! Dece ma jigniti?.Caleasca rostogolirea unui om de pe culmile demnitatii si sigurantei de sine, dobindite cu eforturi, pina in haurile nimicniciei si umilintei, in mai putin de o zi.Insemnarile unui nebun gradualitatea savanta a procesului de pierdere a mintilor de catre protagonist ma trimite cu gindul la povestirea Arhitectul a lui Mircea Cartarescu din volumul Nostalgia.

Nu stiu ce se mai poate spune la cit de multe s-au spus deja...Ce este izbitor in povestiri este dimensiunea cosmica a suferintei umane, dar un cosmos continut in personaj, ca se numeste el Piskariov, Basmacikin sau Ceartkov. Si inca, felul in care constiinte vinovate, auto-reprosuri, realitati greu de acceptat devin fantome (Mantaua) sau se metamorfozeaza intr-un nas, un portret, niste ciini vorbitori... (Nasul, Portretul, Insemnarile unui nebun).Gogol descrie cu un realism dur ceea ce li se intimpla personajelor lui. Sefii il tratau cu o raceala despotica. .. [un tinar sujbas, abia intrat in serviciu...] se cutremura ori de cite ori se lovea de lipsa de omenie descoperita la oameni, cind vedea ce feroce brutalitate zace in ei sub masca unei mondenitati rafinate de persoane cultivate. (Mantaua).El nu face psihologie.Dupa ce o asculta, Akaki Akakievici se duse in odaia lui si, cum si-o fi petrecut el noaptea aceea, sa se gindeasca singuri cei ce s-ar putea inchipui cit de putin intr-o asemenea situatie. (Mantaua).Gogol afirma ca Petersburgul nu este un loc unde pictorii sa gaseasca o atmosfera prielnica manifestarii talentului lor prea mult cenusiu, intuneric, frig, umezeala. Cu toate acestea, in doua povestiri - Nevski Prospekt si Portretul - personajele principale sint pictori, alesi poate pentru sensibilitatea si fragilitatea lor. Clima in fiecare povestire clima se insinueaza ca un personaj aparte, apasator, chiar determinant de cotituri de destine:Asa se scurgea pasnica viata a acestui om, care stia sa traiasca impacat cu destinul sau, cu o leafa de patru sute de ruble, iar existenta lui ar fi continuat sa se scurga, probabil, tot asa, pina la adinci batrineti, daca pe lumea asta nu s-ar isca tot felul de necazuri ce presara calea vietii... Se afla la Petersburg un dusman declarat al slujbasilor cu o leafa de patru sute de ruble pe an, ori ceva mai mult sau poate mai putin. Dusmanul acesta nu e altul decit gerul nostru nordic... (Mantaua)Scrisul lui Gogol este extrem de vibrant, versatil. De exemplu, poate sa fie sacadat. In descrierea trecatorilor pe Nevski Prospekt, parca se ciocneste de ei si, cum i se schimba perspectiva, cum ne-o incondeiaza pe cea noua. Dar poate fi si de mare suflu (am gasit o fraza intinsa pe 29 de rinduri), fara sa fie obositor, numai convingator... Alterneaza intre a fi martor al discutiilor si miscarilor personajelor sale si a ni le descrie cu consideratii personale, impartasite cu noi, cititorii, si nu intotdeauna spre deplina noastra clarificare (se vedea fantoma noua, mustacioasa, din ultimele rinduri ale Mantalei).Despre fiecare povestire, cite ceva:Nasul bate un vint de supra-realism in povestea astaaa...Nevski Prospekt m-a dus cu gindul si la descrierile lui Flaubert facute populatiei stradale pariziene in Educatia sentimentala; Gogol face acelasi lucru caricaturizind, fara sarcasm, cu intelegerea limitelor naturii umane.Portretul trairi hiperbolizate, in concordanta cu dimensiunea cosmica a mustrarii de sine a personajului principal, insusi habitatul crescindu-i peste masura (flexibilitatea camerei ca la Boris Vian, peste mai bine de un secol).Pe bolnav il urmareau de pretutindeni ochii o vreme uitati ai spaimintatorului portret si atunci agitatia lui atingea paroxismul. I se parea ca oamenii care vegheau la capatiiul lui erau groaznicele reproduceri ale aceluiasi portret ce se dubla, se tripla; i se parea ca toti peretii erau acoperiti numai de acest portret multiplicat, ce-si pironea privirea in ochii lui, urmarindu-l din tavan, din podele, de peste tot. Camera se largea, se lungea nemasurat, sa poata cuprinde din ce in ce mai multe portrete cu aceeasi infricosatoare privire fixa.(Portretul)Trebuie neaparat sa citesc si Portretul lui Dorian Gray.Mantaua- este interesant ca scriitorul ne da de inteles, printr-un personaj secundar, al carui nume nici nu-l cunoastem (un tinar proaspat angajat), ca pentru oamenii veniti din afara, tratamentul la care este supus bietul Akaki Akakievici este evident neomenos, strigator la cer, nedemn de pretentiile de nobilitate si onoare ale slujbasilor care se considera superiori. Dar purtarea aceasta pare a fi in acelasi timp si molipsitoare, si daca nu te molipsesti de ea (sau daca te scuturi ulterior) devii un instrainat.De notat si ca Akaki Akakievici nu se retine de la a-si apara demnitatea; el repeta de nenumarate ori Lasati-ma! Dece ma jigniti? ce poate fi mai clar? -, dar strigatul lui, monocord, nu trece de ferocea brutalitate a colegilor sai. E un om fara snaga, am zice nepretentios, acest Akaki Akakievici, nu-si gaseste cuvintele prin care sa-si comunice necazul, vointa, nu poate articula apasat mai mult decit acest Lasati-ma! Dece ma jigniti?.Caleasca rostogolirea unui om de pe culmile demnitatii si sigurantei de sine, dobindite cu eforturi, pina in haurile nimicniciei si umilintei, in mai putin de o zi.Insemnarile unui nebun gradualitatea savanta a procesului de pierdere a mintilor de catre protagonist ma trimite cu gindul la povestirea Arhitectul a lui Mircea Cartarescu din volumul Nostalgia.