Câștigătoarea Premiului Nobel din 2013 avea, la momentul premierii, o singură carte tradusă și publicată în limba română. Apărută la Editura Litera, în urmă cu mai bine de un an, volumul de poverstiri intitulat Prea multă fericire, al lui Alice Munro a trecut aproape neobservat pe piața de carte românească, asta bineînțeles până după ce autoarea canadiană a fost recompensată cu una dintre cele mai râvnite distincții literare mondiale. În următoarele zile și săptămâni de după acest eveniment, tirajul singurei traduceri în limba română s-a epuizat iar în următoarele luni se așteaptă ediții noi și proaspete ale cărților lui Alice Munro, atâta timp cât scriitoarea de peste ocean s-a dovedit cât se poate de prolifică, deși probabil prea puțini editori de la noi au îndrăznit să parieze pe ea până acum.

Fără să știe prea multe despre autoare, fără să aibă un precedent la care să se raporteze, cumpărând cartea din curiozitate cotidiană sau din dorința de a fi la zi cu scriitorii premiați (oricum nu mai prea avem timp să ne facem propriile selecții de lectură și atunci profităm de selecțiile pe care le fac alții pentru noi) , cititorii obișnuiți (printre care mă număr și eu) ar putea fi induși în eroare de aparențele mai mult decât prietenoase ale colecției de povestiri inclusă în volumul Prea multă fericire. Te-ai putea gândi că proza scurtă și referința din titlu la o stare dezirabilă ajunsă la un grad de prea plin ar putea fi premise favorabile pentru o lectură ușoară, plină de candoare și optimism tonic. Aparențele sunt, cel puțin în acest caz, cum nu se poate mai înșelătoare.

Alice Munro se dovedește o scriitoare destul de incomodă și imprevizibilă pentru cititorul obișnuit. Deși multe din povestirile ei debutează cu cadre obișnuite și personaje banale, lucrurile iau adesea o întorsătură bizară și dureroasă. Încă după primele două povestiri, îți dai seama că fericirea e ceva greu de găsit în prozele și destinele personajelor lui Alice Munro. Dimensiuni spune povestea unei femei decimate, nevoită să își refacă viața după ce soțul îi ucide pe cei trei copii. Pe culmea Wenlock este povestea felului în care actul unei lecturi poate deveni deopotrivă umilitor și salvator. Radicali liberi dezvăluie felul în care o femeie bătrână și bolnavă folosește o situație limită, amenințătoare , pentru a se confrunta cu regretele unei vieți marcată de greșeli. Joacă de copii evocă, printr-un salt de câteva decenii, dualitatea relațiilor dintre copii (în spectrul inocenței dar și al cruzimii) și dimensiunea profundă pe care o scenă tragică e capabilă să o imprime în amintirea protagoniștilor. Chipul surprinde impactul durabil pe care un gest de răutate îl poate amorsa peste ani de zile. Unele femei relevă destinul unui om suferind de leucemie, aproape sufocat de prezențele feminine care roiesc în jurul lui (ceva asemănător filmului lui Francois Ozon- 8 Femmes). Așadar, vorbim de povestiri în care abuzul, violența, deprimarea domestică, adulterul și secrete ascunse mai mult sau mai puțin sinistre își fac loc imprevizibil, dinamitând relațiile dintre bărbați și femei, dintre părinți și copii, ireversibil. Singura povestire care sparge cumva tiparele, din acest punct de vedere, mizând tematic pe linii mai clasice, este chiar narațiunea care dă și titlu volumului și care valorifică biografia profesională și amoroasă a primei femei matematician din lume: Sofia Kovalevski.

Dar Alice Munro nu este incomodă doar prin tematicile destul de sumbre abordate ci și prin lejeritatea cu care trece peste convențiile mai mult sau mai puțin scrise ale genului literar pe care îl abordează: acoperă perioade mari de timp, schimbă uneori punctele de vedere narative, glisează planurile temporale și ofera uneori o adevărată provocare de puzzling narativ pentru cititor. Este fără îndoială un exercițiu reușit și original pe care doar un veteran al prozei scurte putea să îl înfăptuiască. La finalul acestei cronici de lovituri ale destinului care ajung să schilodească un om, lovituri asemeni unor glume crude care transformă niște ochi limpezi în pietre oarbe, rămâi cu impresia că ai fost martorul privilegiat al biografiei unor supraviețuitori care au îndrăznit să înfrunte cele mai dificile decizii pe care o existență obișnuită le poate scoate în cale.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro