Lady Julianne Cambourne are toate trasaturile unei femei pasionale si in mod sigur nu pare genul sentimental... insa statutul de vaduva ar trebui sa fie un motiv indeajuns de bun ca Jacob sa se tina departe de ea. Si totusi, el o gaseste mult prea ispititoare. Iar tentatia devine chiar mai mare in clipa cand ea apeleaza disperata la el cautand raspunsuri pe care doar Jacob e in masura sa i le ofere. Caci, dincolo de reputatia lui de crai, Jacob are abilitatea misterioasa si de-a dreptul supranaturala de a afla informatii prin simpla atingere a metalelor. Julianne, inconjurata de secrete de mult timp ascunse ce ameninta sa o traga intr-o capcana mortala, va face orice este necesar pentru a putea beneficia de pe urma talentului lui Jacob, apeland la orice modalitate de convingere pe care o are la dispozitie... 

 

    “Mirosul de drojdie al painii si al berii ii inunda narile lui Julianne cand Jacob ii deschise usa de la taverna King's Arm. Interiorul tavernei era intunecat, iar mesele si bancutele de lemn erau innegrite de trecerea vremii. Pietrele care compuneau fatada semineului masiv de langa perete erau patate de funingine veche de zeci de ani. Aproape toate scaunele erau ocupate de oameni cu un aspect aspru, care ridicau si ciocneau halbele de bere si-si umpleau cu pofta burdihanele cu merindele de pe farfurii. In mod evident, preturile din acel local venerabil nu depaseau cu mult valoarea reala a mancarii si a bauturii.

    Rand pe rand, ochii curiosi ai clientilor o cercetara din cap pana-n picioare, si atunci observa cu stupoare ca in taverna aceea nu se mai afla nici o alta femeie care sa nu poarte sort. Mai multi barbati isi inghiontira cu cotul tovarasii de masa, ca sa-i faca atenti, cand trecu ea pe langa ei. Julianne purta o fusta liliachie, confectionata din lana merinos, si un corsaj cu ornamente delicate de culoare bej. Se simtea imbracata cu mult prea elegant pentru King's Arm. Cu siguranta ar fi provocat mai putina agitatie daca ar mai fi purtat hainele acelea negre ingrozitoare, caracteristice perioadei de doliu profund. Pentru ca nimeni nu se uita de doua ori la o femeie care purta straiele mohorate ale vaduviei. Dar se grabi sa indeparteze din minte cu fermitate acele ganduri. Cand se mai temuse vreodata sa-si faca o intrare grandioasa? Ridica barbia si pasi in intuneric.

    Jacob o conduse spre o masa goala din coltul cel mai indepartat al tavernei si apoi comanda pentru amandoi placinta ciobaneasca si bere, fara sa se consulte cu ea in prealabil. Asta o enerva un pic pe Julianne. In fond, era angajatoarea lui, nu tovarasa sa.“