Teoria democratiei ne invata ca poporul conduce. In practica, avem lideri care conduc poporul intr-un mod care nu difera fundamental de cel al principilor si potentatilor de altadata. Acest paradox pare a fi acceptat in cea mai mare parte de electoratele contemporane. Desi este evident, el continua sa reprezinte o problema. Care este natura exacta a conducerii politice astazi? Cum putem explica importanta constanta, daca nu chiar crescanda, a ramurii executive in raport cu celelalte forme de conducere politica? Cum poate fi ea justificata si integrata in cadrul democratiei contemporane? Care ii sunt slabiciunile specifice? Si ce se poate face pentru a le elimina, in cazul in care putem actiona cumva? Acestea sunt principalele intrebari la care incearca sa raspunda cartea de fata.