In dramatizarea romanului Procesul de Franz Kafka, am pus in relief dimensiunile cardinale ale lui Joseph K.: nemarginitul sau orgoliu (aproape ca al unui Iov) de a striga in gura mare ca e curat ca lacrima, fara absolut nici o vina, desi, pe de alta parte, un soi de „vina metafizica” il apasa, il impovareaza: masochismul sau moral; obsesiile despre femei si misterioasa lor putere (Joseph K. se aliaza cu femeile impotriva Tribunalului, a Legii Tatalui); masochismul homoerotic din sadic-halucinanta scena a biciuirii; iar in cele din urma (dar nu la urma), eternul pacat al nerabdarii.

 

Si, fireste, am lasat frau liber umorului kafkian – esential, liberator –, subtil ca o otrava si feroce ca un cutit de macelar.