Intelepciunea evangheliei crestine nu e nici empirica si nici teoretica; ea este duhovniceasca, adica practica si spirituala. Teoretic este doctrinarismul, acea versiune abstractizata a crestinismului, care tinde sa reduca invatatura crestina la exegeza textului biblic si la teoriile care se pot intemeia direct si nemijlocit pe o astfel de exegeza. Exegeza este necesara, dar numai ca instrument al periplului spiritual. Cartea sfanta nu ne trimite la ea insasi, ci la realitatea la care se refera. Doctrinarismul insa, atunci cand este confundat cu evanghelia, nu face decat sa traga gandirea si experienta crestina pe linia moarta a unor teorii nesavuroase si sa imparta biserica, mai ales pe cea protestanta, in nenumarate denominatii. Denominationalismul este adesea, mai ales in zilele noastre, rodul spiritului razvratirii si chiar al cultului personalitatii. 

 

Crestinismul este autentic pentru ca iI prezinta pe Dumnezeu ca slabiciune, pentru ca intelege ca puterea si intelepciunea lui raman misterioase si ca el nu se poate revela decat ca slabiciune. Iata de ce Hristosul, care isi ia forma din Dumnezeu, s-a dezbracat de slava lui, revelandu-l pe Tatal asa cum este el, respectiv ca slabiciune, ca daruire si golire de sine, ca dragoste. Cand diavolul a vrut sa ia locul lui Dumnezeu, el nu a Inteles ce era Dumnezeu, pentru ca el nu era intiparirea Celui Prea Inalt. El nu a inteles ca Dumnezeu este golire de sine si ca ideea de putere dominatoare este doar o iluzie a finitudinii. 

 

Tarziu te-am iubit, frumusete, atat de veche, si totusi atat de noua, tarziu te-am iubit! Caci iata, tu te aflai inlauntrul meu, iar eu in afara mea. Acolo, in afara mea, te cautam pe tine, si in uratenia mea ma napusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Si ma tineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat, daca nu ar fi existat in tine. M-ai chemat, m-ai strigat si ai sfasiat cu tipatul tau surzenia mea! Ai fulgerat, ai straluminat si ai izgonit orbirea mea! Ai raspandit mireasma ta, ti-am respirat suflarea, iar acum suspin dupa tine, ti-am simtit gustul, iar acum mi-e sete si mi-e foame de tine! M-ai atins si ai aprins in mine dorinta dupa pacea ta! - Augustin, Confesiuni, X. 27. 

Abstract. O gandire isi intelege slabiciunea inaintea tainei, in timp ce o gandire slaba se crede plina de succes inaintea oricarui mister. - Dan Tomulet