Poate că nu e de mirare că oamenii folosesc termeni precum iubire ca în filme sau iubire ca în povești pentru a descrie perfecțiunea unei relații între doi îndrăgostiți. Astfel de iubiri proiectează întotdeauna dimensiunea admirabilă a amorului, bazată compatibilități profunde între parteneri, capabilă să susțină fericirea protagoniștilor pe o perioadă nedeterminată. Lui Făt Frumos nu îi este greu să își dea seama că Ileana Cosânzeana este jumătatea sa, iar Ileana Cosânzeana nu are cum să nu se îndrăgostească de cel care o salvează și luptă pentru ea. Ideea diferențelor de personalitate, a tentației alegerii unui terț, a problemelor domestice de comunicare, a greutății angajamentului asumat pentru doi sunt străine iubirilor din basme și sunt desigur dimensiuni care țin de imperfecțiunea relațiilor reale, dincolo de planurile fictive. Însă tocmai pentru că trăim în lumea paradoxurilor bruckneriene, în care visul monogam al relației perfecte e dezechilibrat mereu de nevoia și cultul libertății individuale, se ridică următoarea provocare: în ce măsură putem să eliminăm incertitudinea din spațiul socio-relațional și să găsim o metodă de a identifica partenerul ideal pentru noi, astfel încât să împăcăm și capra și varza: să trăim povestea de dragoste intensă și profundă dorită, fără să mai fim tentați să căutăm o altă partidă pe care o estimăm a fi mai reușită. Sigur, s-ar putea remarca rapid că provocarea este una falsă, atâta timp cât relațiile interumane nu pot fi supuse rigorilor științifice de eliminare a incertitudinii și să ne împăcăm cu ideea că indiferent de persoana pe care o vom avea alături de noi, vom fi nevoiți să negociem și să rafinăm arta compromisurilor.

Pe de altă parte, protagonistul lui Graeme Simsion pare să fie de altă părere. Don Tillman, personajul romanului Proiectul Rosie este un genetician convins de fertilitatea mijloacelor științifice pentru aflarea unui partener de viață compatibil. Profesor de facultate, cu un venit peste medie, ajuns la vârsta de aproape 40 de ani, Don își trăiește viața după o planificare cât se poate de riguroasă, după standarde științifice, în care niciun minut nu este lăsat la voia întâmplării, al pulsiunilor de moment. În ciuda vocilor cârcotașe care spun că e depresiv, pentru că nu are parte de viață socială și de sex (dar Don este pur și simplu incompatibil cu mulți dintre semenii săi), că e maniac (doar pentru că are o putere atât de mare de concentrare?), că suferă de tulburări obsesiv compulsive (doar pentru că e atât de preocupat de organizare) și că nu poate trăi emoții și e lipsit de empatie (doar pentru că mintea lui funcționează altfel), Don realizează oportunitatea găsirii unui partener de viață. Însă protagonistul lui Simsion nu are timp de pierdut în paradigma întâlnirilor tradiționale, în care probabilitatea foarte redusă de a întâlni pe cineva potrivit nu justifică eforturile și timpul pierdut, de aceea el apelează la cea mai de încredere abordare pe care o cunoaște: metodologia științifică. Astfel Don proiectează un chestionar care să îl salveze de la riscul unei a doua întâlniri inutile cu o parteneră nepotrivită, un chestionar care să deceleze la timp posibilele incompatibilități (iar Don nu negociază sub nicio formă un index de masă corporală anormal, superstițiile sau fumatul). Din păcate pentru Don, tocmai o asemenea catastrofă a nepotrivirii: Rosie, o barmaniță vegetariană, dezorganizată, cu incertitudini parentale îl va aborda pe respectabilul genetician și îi va stârni interesul – la început dacă nu un interes romantic, măcar unul profesional, atâta timp cât Tillman va fi antrenat în aflarea identității tatălui biologic al lui Rosie. De la proiectul Soția, Don va trece la Proiectul Tata: o anchetă ADN asupra unei promoții întregi de medici, împrăștiată prin toată lumea. Este vorba de o provocare care va pune în valoare creativitatea și imaginația lui Don în a găsi suficiente pretexte – de la prepararea cocktailurilor în cadrul unei petreceri și până la redactarea unui proiect științific fictiv, pentru a recolta probe de la candidații neștiutori. Alături de enigma tatălui, Don se va confrunta cu rezolvarea propriei sale raportări la Rosie: este posibil ca, în ciuda verdictelor științifice, Tillman să resimtă un interes amoros pentru femeia care este atât de nepotrivită pentru el? Dar cum poate iubi un om de știință dizolvat în sferele pragmatice și raționale, un om aparent golit de orice sensibilitate? Vă rămâne să descoperiți, în această comedie romantică extrem de savuroasă.

Romanul lui Graeme Simsion reține un comic aparte, dincolo de situațiile amuzante prin care trece Don, datorită faptului că întreaga poveste este relatată din perspective geneticianului, într-o manieră pe deplin detașată și adesea nedumerită în raport cu obiceiurile haotice ale semenilor săi. Punctul forte al acestei perspective este aceea că dezvăluie faptul că Don nu se simte vreun moment deficient și inadaptat: el își recunoaște legimitatea pretențiilor și a alterității stilului său de viață, fără să își perceapă abordările drept problematice. Cu sensibilitate și umor, fără să apeleze la rezolvări și simplificări facile, Graeme Simsion dezvăluie provocările existențiale și relaționale ale celor aproape lipsiți de resurse emoționale. Cumva, chiar și pentru acești extratereștri de gheață care sunt nevoiți să își trăiască experiența relațiilor interumane altfel decât ceilalți, dragostea ajunge să încurce și să le descurce accesul la fericire, chiar dacă nu în cele mai convenționale forme.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro