Prima carte de acest fel din psihologia americana si o noutate pe piata romaneasca, „Psihologia relatiilor fraterne” deschide drumuri intr-un teritoriu emotional intens pasional, insa adesea ascuns de privirile celor din afara fratriei, motiv pentru care a fost atat de putin studiat.

    Prin aceasta lucrare, bazata pe cercetare si pe dovezi clinice adunate in peste douazeci de ani de experienta, presarata cu studii de caz si creand noi perspective asupra teoriilor atasamentului, dezvoltarii sinelui si aparitiei identitatii sexuale, cei doi autori aduc in lumina importanta relatiilor fraterne in cadrul terapiei individuale si familiale, permitand totodata cititorului interesat sa se redescopere si sa-l redescopere pe celalalt in legatura fraterna. 

 

    „Devotamentul reciproc

    Noi consideram ca loialitatea reciproca poate fi atat unilaterala, cat si reciproca. In cel de-al doilea caz, fratii isi poarta unul altuia de grija: exista reciprocitate si o intoarcere a ajutorului si cooperarii. Si pentru ca grija merge in ambele directii, fratii fac sacrificii in mod asumat: acesti copii sunt „persoane de ingrijire”. In schimb, in cazul loialitatii unilaterale, unul dintre copii face toate sacrificiile fara rasplata (vezi pp. 222-245): un astfel de copil este un custode.

    Iata in continuare exemple ale idealului de grija si reciprocitate de tip Hansel si Gretel.

    Evadarea din ghearele vrajitoarei: Bob si Stan. Bob si Stan, cu doar doi ani diferenta de varsta intre ei, au fost tovarasi nedespartiti de-a lungul copilariei timpurii. Tatal artist si mama casnica le ofereau o viata relativ linistita si amandoi erau disponibili emotional. Parintii au incurajat armonia dintre frati: rar se intampla luptele dintre ei sa depaseasca nivelul de trante jucause si de ciondaneli prietenoase. Era o familie fericita din clasa mijlocie, financiar, iar copiii nu duceau niciodata lipsa de incurajarea si atentia parintilor.

    Tatal a murit subit cand Bob avea noua ani si Stan unsprezece, asa ca mama lor a fost nevoita sa se angajeze ca director intr-o companie. Dar moartea sotului ei a declansat ceea ce pana atunci fusese doar o predispozitie latenta spre colita. Un an mai tarziu s-a imbolnavit si a fost supusa mai multor operatii de cancer. In timpul celei de-a treia operatii a intrat dintr-odata in colaps a murit pe masa de operatie. Un prieten de familie le-a dat baietilor lasati in grija unei bone vestea mortii mamei lor. Orfani la zece si doisprezece ani, nu aveau nicio ruda la care sa mearga.”