A scrie un roman autobiografic e un lucru extrem de greu. In primul rand, oricand l-ai scrie, e o distanta fata de evenimente, tinand cont de natura "retro" a relatarii. Apoi, pe langa inexactitatile cauzate de distanta fata de evenimente, care permite denaturarea, estomparea, falsitatea etc., e si nuanta, amprenta, specificul epocii in care scrii - care, la mine, vai, s-a dovedit a fi o cu totul alta fata de cea in care am trait o buna parte. Acum, cand le pregatesc pentru tipar, e, iarasi, o alta epoca - tot aceea de acum un sfert de secol, dar mult mai profunda, in criza, in neajunsuri: adica capitalismul si-a epuizat toate posibilitatile - poate mai rau ar fi in razboi.

La astea se adauga - cum ar vrea autorul sa redea totul: amanuntit, lapidar, obiectiv sau nu, sa tina cu un anumit curent politic etc.
 

Simt o datorie morala sa redau totul cum a fost, sub toate aspectele: de la natura, uman, stari sufletesti, la descrierea personajelor, intamplarilor, pana la politic.

In timpul acesta am facut o intoarcere brusca si ireversibila de la capitalism - caci mai nutream iluzia ca societatea libera ar putea fi ceva echilibrat, prosper si uman - spre ideile de stanga, socialiste, mult mai juste. Redau textul ca si invatatura de minte - sa nu pateasca altii la fel.