Dupa Amintiri din portbagaj, ipostazele, indiciile si chiar acuzele expuse atunci impuneau, din partea autorului, o dezvoltare a argumentelor intrebuintate la cald, pentru a fi intelese pe deplin auspiciile sub care Ovidiu Ohanesian a ajuns pana la urma intr-un portbagaj irakian si care, sunt convins, continua sa fie cauza pentru care semnatura sa nu se (mai) afla in paginile publicatiilor de larga circulatie nationala.
Fulminantele dezvaluiri din aceasta carte transforma demersul prietenului nostru intr-un autentic rechizitoriu, propriu mai mult intentiilor (doar ale unora !) post-decembriste si mult mai putin adaptat perversitatii epocii pe care o parcurgem cu scandaloasa indolenta, de douazeci de ani incoace. El insa, rechizitoriul, poate fi, cu siguranta, peste vremuri, una dintre cele mai exacte explicatii pentru nedumeririle generatiilor ce vor urma, fiind in acelasi timp, vai, un indemn la desteptare (doarme Natiunea, inca adanc!), pentru ca Somnul, nu-i asa?!, la noi, romanii, naste si va tot renaste monstri.
Ne aflam in fata unor pagini cat se poate de elocvente, pentru diagnosticarea exacta a Raului deja metastazat si care ne-a contorsionat intr-atat fiinta, incat nici nu mai sesizam cat de bolnavi suntem, dar suferim. Expuneri dintre cele mai viguroase se contrapun revelator perfidiei patriotarde a tuturor acelora erijati in obladuitori ai destinelor noastre.
De-a dreptul cutremuratoare este dezvaluirea din „Teatrul de operatiuni', acolo unde romani ademeniti cu solde in valuta forte sunt amenintati si chiar ciuruiti cu arme si cu gloante de provenienta romaneasca.