In 1978, dupa trei decenii de tacere impusa, Mihai Sora publica la editura Cartea romaneasca o carte neobisnuita nu doar in peisajul cenusiu al culturii romane de la acea data, ci si prin insolitul formulei sale "stilistice ". Ea era alcatuita dintr-o serie de dialoguri amintind de dialogurile lui Platon, desfasurate insa intre doua personaje mult diferite fata de Socrate si interlocutorii lui atenieni: Mai Stiutorul si Tanarul Prieten . Dezbaterile lor se roteau in jurul limbajului si al functiei lui poetice, tema sub care autorul strecura, ferindu-le esopic de ochiul vigilent al cenzurii, problemele de ontologie care-l interesau cu adevarat. Republicarea acestor dialoguri readuce astazi in atentia publicului subtilitatea unui ganditor si deopotriva inflexibilitatea unei adevarate constiinte civice; un ganditor parca mai prezent ca niciodata, care a inteles inca de atunci ca destinul filozofiei romanesti depinde de ancorarea lui in marile tendinte ale veacului.

"Pentru mine, intalnirea cu celalalt este o mare bucurie. Am aceasta disponibilitate pentru intalnire oricand... Intotdeauna sunt in dialog cu ceva sau cu cineva." (Mihai Sora)