„Sa biruiesti suferinta suferind, asta-i secretul. Trebuie sa ajungi sa-l descoperi singur, nu-l poti invata de la altii.“
Ana asculta dusa pe ganduri. stia ca soarta lui Ioachim e pecetluita si-i venea greu sa-si ascunda disperarea. „Cum poate el sa se gandeasca la altceva, in asteptarea mortii?“ Vazuse atatia oameni murind, dar niciodata o seninatate si o liniste atat de coplesitoare. „Ce stie el, si eu nu stiu? Ce-i da lui curajul pe care eu nu-l pot avea? Are acces la niste mistere pe care eu n-am sa le patrund niciodata.“
Mai tarziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei disparut. Voise sa nu le uite si, intr-adevar, nu le putea uita. „Omul nu-i o poza frumoasa ca o reclama la pasta de dinti, nici o fraza moralizatoare si uscata intr-un text monoton. Perfectiunea n-ar fi perfectiune dac-ai capata-o de-a gata si n-ar trebui sa arzi, sa te chinui, ca sa poti spera sa te apropii de ea. E o zbatere reala, nu o abstractiune pe care-o subliniezi intr-un pasaj de carte si apoi pleci linistit la culcare.“