Intr-o lume in care timpul "nu mai are rabdare", existand o graba fara rost in tot si in toate, o goana nebuna inspre task-uri, meeting-uri si deadline-uri, rar ni se intampla sa ne mai tragem sufletul, sa mai citim o carte, mai ales una cu continut istoric. Volumul domnului doctor Vladimir Opalcu Ramase in Timp si Fara Timp... nu este o carte de istorie oarecare, ea oglindeste geneza si evolutia unui sat basarabean din raionul Rezina - Tahnauti - in tumultul tuturor evenimentelor care i-au marcat existenta de-a lungul timpului, impletita cu istoria unei rastigniri, vazuta intr-o viziune circulara, la inceputul cartii, apoi, spre final, in capitolul al XIII-lea, ca o metafora a intregii suferinte indurate de catre inaintasi, dar si a regenerarii sufletului prin puterea rugaciunii mamelor celor plecati in tari straine, catre Cel rastignit si milostiv, pe dealul de la "Crucea fetelor". Aceasta imagine emotionanta, captata si de camera foto, a fost inspirat aleasa ca reprezentativa de catre autor pentru prima coperta, care reprezinta poarta catre mesajul cartii. Vasta naratiune este scrisa ca un omagiu adus profesorului de limba romana Afanasie Talpa, precum si a tuturor celor care l-au sustinut in perioada sovietica, "oameni destoinici, care au purtat mai departe flacara romanismului, au mentinut si au transmis limba, traditiile, tezaurul de intelepciune si de credinta mostenit de la inaintasi". Cateva capitole emotionante ilustreaza figura emblematica a ingeniosului dascal, frumoasa poveste de dragoste dintre el si Liuba, colega de catedra si viitoarea sotie, conturand amintirile unei lumi trecute, unei vieti inchinate profesiei si consolidarii unei scoli cu predare in limba romana, pentru prima data, dupa 221 de ani de la infiintarea satului Tahnauti, intr-o perioada in care, din pricina saraciei, cei mai multi copii abandonau scoala, dar si deznadejdea inchiderii ei, in anul 2016.

Prima parte reprezinta o analiza atenta a epocii formarii Principatelor de la poalele Carpatilor, a conflictelor politice si a razboaielor care le-au marcat evolutia, centrand atentia pe zona Moldovei si pe tragedia istorica a smulgerii din trupul ei a Basarabiei, culminand cu rememorarea "anilor de furtuna" 1940-1950, a foametei ucigase din 1946-1947, a marii deportari din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, considerata "ziua neagra a durerii intregului popor si lacrima cea vie care va curge de acum incolo, in timp si fara timp, in Basarabia", urmata de procesul colectivizarii fortate, cu relatari pe baza unor informatii precise, cu personaje si fapte reale. Avem in fata o oglinda reflectanta a ceea ce a reprezentat influenta "marelui protector" de la rasarit, "ursul nordic" al carui jug "mai apasator si mai umilitor" decat oricare altul, a provocat suferinte imense, greu de inteles, avand in vedere, pretinsul ajutor crestinesc initial "pentru apararea fratelui intru Hristos de asuprirea jugului pagan al otomanilor". "Cata suferinta si umilinta a suferit si mai sufera aceasta palma de pamant din 1739 si pana in prezent si cat va mai suferi oare?", se intreaba, retoric autorul, ca un ecou al deznadejdii. Problema deznationalizarii si umilirii bastinasilor moldoveni, prin inchiderea scolilor si alungarea preotilor, a majoritatii intelectualilor, prin rusificare fortata si colonizarea tarii cu alogeni, este tratata pe tot cuprinsul cartii, in relatari tulburatoare. Intrebarile, retorice ori ba, reapar spre final: "Exodul tinerilor din satele Republicii Moldova si inchiderea scolilor cu predare in limba romana, oare nu este un strigat al durerii neamului? Oare atat de miopi sunt alesii? Sau nu le pasa? Sau urmaresc doar interesele personale? Unde a disparut iubirea de Patrie? Unde a disparut responsabilitatea fata de neam si tara? Unde a disparut juramantul dat de alesii poporului la investitura, cu mana pe Biblie? Oare toti am devenit farisei, lasi si mincinosi? Oare este o datorie mai mare ca ceea de a-ti apara tara si poporul?".

 

Intreaga carte este bine documentata, existand cuprinzatoare note de subsol, menite sa arate sursele documentare, atent explicate si o vasta bibliografie la sfarsitul celor XIV capitole, nenumarate ilustratii rasfirate in capitole, care evoca chipul dascalului Afanasie Talpa, al sotiei sale, Liuba, dar si al altor "pastratori si purtatori prin timp ai spiritului romanesc", reinviati prin amintirile evocate. De peste tot vibreaza un patriotism pur, o dragoste fata de limba romana, care a "razbit" prin vremuri datorita perseverentei in lupta pentru idealurile de independenta si aparare a constiintei nationale a unor intelectuali care "nu si-au putut lasa calcata in picioare fiinta si identitatea, memoria strabunilor si datinile si invataturile primite de la batrani, care le-au inveselit copilaria, le-au incalzit si umplut sufletul in tinerete si le-au alinat batranetile". In Epilogul cartii, autorul indeamna la continuarea acestei lupte, cu armonie si cumpatare, pentru ca spiritul national sa nu fie niciodata infrant, iar idealul unirii cu Patria-mama - Romania - sa lumineze calea si sa inflacareze generatiile tinere intru pastrarea identitatii si sporirea stradaniilor pentru infaptuirea lui.

 

Scrisa cu o febrilitate, care nu s-a evaporat pe parcursul desfasurarii relatarii, cartea domnului Vladimir Opalcu poate fi o minunata achizitie pentru pasionatii de istorie, dar va bucura, cu siguranta si sufletele acelora care doresc sa afle, sau a altora, care-si reamintesc o epoca dramatica, aceea a oranduirii comuniste, plina de oprelisti, dar in care au existat oameni, care prin calitati morale precum: dragoste, bunatate, altruism, patriotism, pe care le regasim cu greu sau mai deloc in zilele noastre, au fost denumiti de semenii lor "pedagogi care aduc lumina", fiind "o alifie a sufletelor trudite si mult necajite". Ceea ce ramane "in Timp si fara Timp...", conchide, intr-o nota optimista autorul, sunt: "Monumentele, Faptele bune si Credinta". Timpul, va descoperi, cu siguranta, multe dintre acestea. - Simona-Gabriela Ilie