Cititorul va avea ocazia sa descopere, in paginile acestei carti, nu numai un tip de autor diferit de zarva curenta a ambitiilor publice, ci si un domeniu care, la noi, nu are recunoasterea pe care o merita: istoria artei. pe scena „umanioarelor“ noastre se cultiva abundent literatura, critica literara, eseistica filozofica, dar intr-o mult mai mica masura „studiile vizuale“, reflaxia asupra imaginii, asupra importantei ei in fiziologia unei culturi intregi si sanatoase. Artele par condamnate la ornamentica, la minorat, la marginalitate. Pe acest fundal, Anca Oroveanu e o aparitie salutara. Pantru ea nu exista segregatie intre idei si domenii. Roland Barthes, Baudelaire, Walther Benjamin sau Susan Sontag fac parte din aceeasi lume cu Alberti, Arcimboldo, Horia Bernea si arta fotografica. Muzeul si biblioteca convietuiesc intr-o fertila naturalete. Recuperarea universalului acolo unde s-a instalat, abuziv, suficienta unor departajari idiosincratice face parte din efectele colaterale ale cartii de fata, o carte ale carei virtuti penduleaza, provocator, intre pedagogie si ingeniozitate, intre temeinicie afirmativa si interogatie. „Rememorarea“ despre care, datorita discretiei ei genuine, ea nu vorbeste in chip direct este rememorarea unei atitudini a inteligentei imuna la mode si conjuncturi, chiar daca e, mereu „bransata“, mereu „la zi“. Din acest punct de vedere, textul care ni se ofera e o igienica anamneza, cu alte cuvinte o calma, prietenoasa terapie. (Andrei Plesu)