Un thriller puternic, demn de epoca #MeToo. - OprahMag.com

 

Ca un cutit de bucatarie. De doua ori mai ascutit. O citesc cu groaza. O citesc cu placere. O citesc iar si iar. - A.J. Finn

 

Sloane, Ardie, Grace si Rosalita lucreaza de ani buni la Truviv Inc. Cand directorul companiei moare subit, Ames, seful lor direct, ii preia locul. Dar el este un personaj complicat, dintotdeauna inconjurat de soapte, soapte mereu ignorate de cei cu putere de decizie. Dar lumea s-a schimbat si cele patru femei au decis ca e de ajuns. Sloane si colegele ei pun in miscare un mecanism catastrofic ce va afecta fiecare etaj si departament de la sediul Truviv. Iar vietile lor – de femei, colege, mame, sotii, prietene – se vor schimba dramatic pentru totdeauna.

 

Sincer, actual si foarte captivant. - Reese Witherspoon

 

Un thriller care te face sa dai pagina dupa pagina, o analiza isteata a miscarii #MeToo, pe de-o parte, un strigat de unitate feminista, pe de alta parte. E lectura pe care o meritam. - The Daily Beast
 

Fragment din volumul "Reteaua soaptelor" de Chandler Baker:
 

"Ce putine cuvinte ne spuneam in lift! Paseam inauntru, mirosind proaspat a sampon si a apa de gura. Ridicarea lina resimtita in picioare, care ne tragea in sus prin aer, conducandu-ne la etajele noastre. De fiecare data cand se deschideau usile, aparea un mic portal spre alta lume.

Am ajuns experte in a ne aranja in ordinea coborarii, in functie de etajul fiecareia inainte sa apasam macar butonul. Marketing? Bun venit la cimitirul de la etajul opt format din foste majorete intr-o stare de incertitudine, nestiind daca sa mearga mai departe la master. Sefa de la contractele de vanzari la etajul doisprezece? Ii zaream manichiura abia facuta tastand pe ecranul telefonului, cu poseta de firma agatata pe un umar si anuntand ca avea un an foarte bun. Poate o intrebam pe coordonatoarea de productie de unde isi cumparase ochelarii noi. Sau faceam loc pentru femeia in costum negru care intra in spatele nostru si apasa hotarata butonul pentru etajul cincisprezece.

Dar ce stiam cu adevarat unele despre altele? Eram separate de otel si schelarie. Universurile noastre pareau deconectate, ne intersectam uneori doar din pricina apropierii. Cel putin asa credeam. Ar fi fost de ajuns sa ciocanim la usa lumii fiecareia ca sa descoperim cum se impleteau povestile noastre, tesand fire comune intr-un streang pe care il faceam chiar noi.

Cam asta s-a intamplat cand Rosalita si Crystal, fata cea noua, stateau in fata usii unui birou de la etajul cincisprezece. Speriata, Crystal a suierat:

- E cineva acolo!

S-a tras din fata usii de parca o ardea. Rosalita a expirat incet, ceea ce nu i-a mascat in niciun fel enervarea, exact ce voia sa transmita.

Era noua si jumatate seara. Rosalita si Crystal lucrasera impreuna pe etajele intunecoase, aspirand si golind cosurile de gunoi stergand suprafetele si inlocuind hartia igienica. Ferestrele birourilor erau doar niste gauri negre netede, cascate in spatiu. In interior, becurile cu senzori din hol luminau doar spatiul din birou in care munceau in acel moment cele doua femei. Dupa ce treceau mai departe, luminile se stingeau.

Luminile o deranjau inainte pe Rosalita. O faceau sa se simta in bataia reflectoarelor, tinuta sub observatie. Mai rau decat atat, uneori niste becuri palpaiau la capatul unui coridor si ea incremenea, iarinima ii batea cu putere, asteptandu-se sa apara cineva. Can nu aparea nimeni, tot trebuia sa-si termine traseul, dar intotdeauna se uita peste umar la interval de cateva minute.

“Molii”, ii spusese candva supraveghetorul. Asta fusese cu ani in urma, cand Rosalita a inceput prima data ca femeie de serviciu, la cateva luni dupa ce unchiul ei le adusese pe ea si pe sora ei intr-o duba asudata din Valley. La un moment dat, a lasat alte griji sa inlocuiasca  luminile.

- E in regula! i-a spus Rosalita lui Crystal, facand bife ordonate pe hartia prinsa de clipboard, scriind ca terminasera birourile.

La sedinta de la schimbul de tura, se bucurase sa fie trimisa din nou la birourile ei obisnuite. Unul dintre directori murise si in curand avea sa fie nevoie sa i se curete biroul. Rosalita nu voia sa ia parte la asta.”