Fragment din cartea "Rezerva" de Printul Harry:

"De asemenea, calendarul era in favoarea mea. Abia incepuse vara lui 2013. Willy si Kate, mai avand doar cateva saptamani pana sa li se nasca primul copil, vor fi scosi din circuit pentru o vreme. Ca urmare, fundatia nu avea niciun fel de proiecte in pregatire. Cele aproximativ sapte milioane de lire sterline zaceau degeaba in visterie. Iar daca ideea cu Jocurile Internationale ale Razboinicilor se bucura de succes, avea sa intareasca profilul fundatiei, ceea ce ii va incuraja pe donatori si va face sa creasca de multe ori sumele din conturile acesteia. Vor fi cu mult mai multi bani disponibili cand Willy si Kate se vor intoarce sa-si reia activitatile in totalitate. Asa ca ma simteam cat se poate de sigur pe mine in zilele dinaintea prezentarii pe care urma s-o sustin.
Dar cand a venit ziua cu pricina, parca nu mai eram atat de increzator. Mi-am dat seama cu cata ardoare imi doream chestia asta, pentru soldati si pentru familiile lor si, daca e sa fiu sincer, pentru mine insumi. Iar acest acces subit de emotie m-a impiedicat sa fiu la inaltime. Totusi, am reusit sa duc lucrurile pana la capat si membrii consiliului au fost de acord.
In culmea fericirii, l-am cautat pe Willy, asteptandu-ma ca si el sa fie la fel de entuziast. A fost teribil de iritat. Ar fi vrut sa discut mai intai cu el toata povestea. 
Am presupus, i-am zis, ca avea sa fie informat de altii. El s-a plans ca voi consuma toate fondurile din Fundatia Regala.
Absurd, m-am balbait eu. Mi- s-a spus ca nu va fi nevoie decat de o finantare de o jumatate de milion de lire sterline, ca sa punem jocurile in miscare, adica o foarte mica parte din banii fundatiei. In plus, banii veneau din Fondul Endeavour, o structura special creata de fundatie pentru recuperarea veteranilor. Restul va proveni, de la donatori si sponsori. 
Ce se intampla aici? m-am intrebat. Pe urma mi-am dat seama: Dumnezeule, rivalitatea dintre frati!
Mi-am pus o mana peste ochi. Nu mai depasiseram faza asta? Toata povestea cu Mostenitorul contra Rezervei? Nu era cam tarziu, totusi pentru dinamica asta obosita de copii mici?
Dar, chiar daca nu despre asta era vorba, chiar daca Willy insista sa se ia la intrecere cu mine, sa transforme relatia noastra de frati intr-un soi de olimpiada privata, nu-si dadea seama ca avea in fata mea un avans insurmontabil? El era casatorit, cu un copil pe drum, in timp ce eu imi comandam mancare acasa si o mancam singur deasupra chiuvetei.
Chiuveta tatei! Inca locuiam cu tata! Jocul s-a sfarsit, omule. Tu ai castigat.
Ma asteptam la ceva magic. Credeam ca aceasta misiune provocatoare si nobila de creare a unor Jocuri Internationale ale Razboinicilor ma va propulsa in etapa urmatoare a vietii mele de dupa razboi. N-a fost deloc asa. In loc de asta, zi dupa zi, ma simteam tot mai inert. Mai lipsit de speranta. Mai pierdut.
Spre sfarsitul verii lui 2013, aveam necazuri, osciland intre accese de letargie debilitanta si atacuri puternice de panica. 
Viata mea oficiala presupunea sa apar in public, in fata oamenilor, sa tin discursuri si cuvantari, sa dau interviuri, iar acum ma trezeam aproape incapabil sa indeplinesc aceste sarcini elementare. Cu cateva ore inaintea unui discurs sau a unei aparitii in public, eram leoarca de transpiratie. Apoi, in timpul evenimentului in sine, eram incapabil sa gandesc, imi tiuiau urechile si aveam mintea plina de spaime si de fantezii in care fugeam de acolo."