Melancolia mi‑a umplut ca un narcotic intreaga fiinta, paralizandu‑ma. Zilele se scurg monoton, exasperant de egale, nemaiadaugand nimic unei existente vide, fara orizont, doar noptile‑mi aduc somnul, uitarea, alinarea chinului de a fi…

…Mi‑am amintit iar de Nadia, femeia pe care vreme de mai multi ani am numit‑o, romantic, dragostea vietii mele. Fireste c‑am iubit‑o, cum altfel? Era frumoasa, inteligenta, senzuala si, mai presus de toate, era (sau cel putin voia sa para) o artista.

Povestea gloriei si decaderii acestei iubiri am scris‑o intr‑o vara fierbinte, cand tiranica vointa de a trai imi aducea mereu in minte scene lubrice din timpul cand eram impreuna.