Fragment din carte:
„Pe drumul spre casa, Brunetti si Paola vorbira despre spectacol, de care fiecare se bucurase in felul lui. Brunetti o vazuse pe Flavia interpretand-o pe Violetta numai o data, si atunci fusese la televizor, in anii in care producatorii RAI considerau inca opera suficient de importanta ca sa merite difuzata. Intre timp, disparuse de la televiziune, precum si din articolele serioase de presa. Sigur, mai aparea din cand in cand cate un articol legat de opera, dar se acorda mai mult spatiu relatiei maritale a solistului sau lipsei sau substitutului ori modificarii relatiei mari-tale decat activitatii artistice a acestuia.
Nu-i venea sa creada ca trecuse asa de mult timp de cand o vazuse ultima data pe Flavia, cantand La Traviata si de cand simtise nevoia sa intervina si sa o salveze cand aceasta murea pe scena. Stiuse atunci, la fel cum stia ca Paolo si Francesca aveau sa-si petreaca eternitatea fugarindu-se prin furtunile iadului, ca Violetta va tipa de bucurie la revenirea vietii si a puterii, iar apoi se va prabusi, moarta, cum numai mortii pot fi. Era doar o poveste. Asa ca, desi Tosca il ucisese pe Scarpia si era pregatita sa sara, el stiuse ca ea avea sa revina pe scena peste cateva minute, zambind si facand cu mana publicului. Dar asta nu putea schimba realitatea crimei sau a sinuciderii.”