Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea. Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata. Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate. Ne este foarte greu sa intelegem asta. Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana. Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam. Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil. Iubirea este eliberare, nu robie. Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam. Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi. Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place. Reiese ca ne iubim pe noi insine. Cat de periculoasa e starea noastra!
Domnul ne spune: „Daca nu veti muri fata de voi insiva, fata de mandria voastra, fata de «eul» vostru, nu veti putea sa aveti viata.” Noi insa ne agatam de „eul” nostru, de drumurile noastre batatorite, iar apoi ne miram de ce nu putem sa ne rugam, de ce viata noastra se transforma in ruine. Se intampla deoarece, in loc sa-L ascultam pe Domnul, ne ascultam pe noi insine. El ne spune: „Trebuie sa muriti, trebuie sa renuntati la viata voastra.” Dar noi spunem: „Nu, in acest caz, El vrea sa spuna altceva. Asta nu se refera la mine. Pot sa fac ceea ce vreau, oricum voi ajunge acolo.”