Publicat in anul 1879, Salonul Rosu este considerat primul roman modern suedez. Arvid Falk, un tanar functionar marunt cu aspiratii idealiste, un alter ego al autorului, paraseste obscuritatea birocratiei pentru a deveni jurnalist si scriitor. Pe masura ce exploreaza diverse medii si activitati sociale, se confrunta tot mai mult cu ipocrizia si coruptia. Isi gaseste refugiul intr-o grupare de artisti si intelectuali boemi, care obisnuieste sa se reuneasca in restaurantul numit Salonul Rosu.

 

Saloanele Gotice apare in 1904 si se doreste o continuare a Salonului Rosu. Personajele periferice din primul roman ocupa acum locul central, in vreme ce personajele principale sunt amintite in treacat. Feminismul dus la absurd, dar si argumentele anacronice care il combat, opozitia religiei si a traditiei fata de umanism, imoralitatea politicienilor si lipsa de scrupule a afaceristilor sunt condamnate de Strindberg cu mai multa inversunare si pe un ton mai dur decat o facuse cu douazeci si cinci de ani in urma.

 

Ce m-a impresionat in primul rand la Strindberg nu e tendinta lui de a contesta idei si conceptii prestabilite – aceasta dorinta poate fi adesea satisfacuta cu un pret mic –, ci mai cu seama aptitudinea lui de a vorbi atat de bine despre atat de multe lucruri. Ma indoiesc ca exista in vremea noastra multi scriitori al caror debit intelectual sa-l egaleze pe cel al lui Strindberg. - Knut Hamsun, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura